După criza provocată de coronavirus, economia Chinei pare să se îndrepte spre o redresare rapidă, în formă de V. În trimestrul al doilea, comparativ cu trimestrul întâi din acest an, economia Chinei a înregistrat un avans de 11%, în timp ce economiile din SUA şi Europa par să rămână în urmă şi sunt mai predispuse la o revenire în W, consideră analiştii consultaţi de Business Insider.
Christophe Barraud, economist şef şi strateg în domeniul pieţelor la Market Securities, spune că unul dintre motivele pentru care China şi-a revenit mai rapid decât SUA este potenţialul mai mare de creştere reală a PIB-ului.
“Potenţialul de creştere reală a PIB este mult mai ridicat în China decât în economiile avansate. Potenţialul chinez este de aproape 6%, faţă de aproape 1,5% în cazul economiilor avansate. (…) Cred că pentru Europa sau SUA ar fi aproape imposibil să ajungă la nivelul trimestrului patru din 2019 înainte de 2022”, consideră Christophe Barraud.
Pe ansamblul anului 2020, economia chineză se va contracta cu 1,2%.
Economia Chinei, contracţie cu 1,2% pe ansamblul întregului an?
Miguel Chanco, economist senior la Pantheon Macroeconomics, afirmă că se va înregistra o creştere mai lentă în a doua jumătate a anului: “A doua jumătate a acestui an va fi foarte diferită de trimestrul al doilea. Creşterea va fi mai lentă, acum, când mare parte a economiei chineze a revenit acolo unde era înainte de Covid-19”.
Economia chineză a avansat cu 3,2% în trimestrul al doilea, în termeni anuali, şi cu 11% faţă de primul trimestru, depăşind aşteptările analiştilor. Miguel Chanco consideră însă că economia chineză se va contracta cu 1,2% la nivelul întregului an în curs. Analistul a explicat că revenirea mai rapidă a Chinei faţă de SUA şi Europa se datorează măsurilor stricte luate la începutul crizei, scrie news.ro.
“Deoarece a durat ceva pentru ca virusul să fie adus sub control în Europa, va dura probabil mult mai mult pentru economiile respective (din Occident) să revină la ratele de creştere anterioare Covid-19”, mai afirmă Chanco.
Pentru Statele Unite, ambii economişti anticipează o redresare mai lentă, în formă de W. Speranţele investitorilor privind o redresare rapidă a economiei americane au scăzut după creşterea accelerată a cazurilor de infecţie cu COVID-19 în această ţară.