Criza financiară s-a întâmplat pentru că sistemul economic a fost construit pe o premisă greşită, susţin reprezentanţii unei ramuri emergente a economiei, cea comportamantală. Economia clasică porneşte de la premisa că indivizii sunt capabili de calcule economice exacte şi pot lua cele mai raţionale decizii când vine vorba de banii lor. Realitatea este că oamenii iau adesea decizii proaste, repetă aceleaşi greşeli la infinit, nu ştiu să calculeze riscurile şi fac operaţii
Criza financiară s-a întâmplat pentru că sistemul economic a fost construit pe o premisă greşită, susţin reprezentanţii unei ramuri emergente a economiei, cea comportamantală. Economia clasică porneşte de la premisa că indivizii sunt capabili de calcule economice exacte şi pot lua cele mai raţionale decizii când vine vorba de banii lor. Realitatea este că oamenii iau adesea decizii proaste, repetă aceleaşi greşeli la infinit, nu ştiu să calculeze riscurile şi fac operaţii economice motivaţi emoţional.
Sistemul nostru economic a fost clădit în jurul premisei că oamenii sunt finţe raţionale, capabile să ia decizii economice conform unor calcule simple. „Homo economicus” instaurat de Adam Smith s-a dovedit însă a fi doar o construcţie teoretică. Oamenii de rând sunt iraţionali, auto-distructivi, incapabili să evalueze riscurile, manipulabili sau pur şi simplu proşti, iar dovada este chiar situaţia economică actuală. O latură emergentă a economiei încearcă să integreze cele mai recente progrese în psihologie într-o explicaţie mai flexibilă şi mai realistă a comportamentului economic uman. Economia comportamentală ia în calcul toate fluctuaţiile raţionalităţii umane, fie că este perturbată de emoţii, efectul de turmă, tehnici de marketing sau pur şi simplu incapacitatea lor de a face calcule economice.
Oamenii au capacitatea de a crede în propriile minciuni
„Economia comportamentală încearcă să explice de ce oamenii acţionează într-un mod auto-distructiv. Oamenii nu sunt computere. Dacă vrem să credem ceva, avem o capacitate uriaşă de a ne convinge de acest lucru. Oamenii au crezut că preţurile la case vor creşte la infinit. Este incredibil, pentru că în anii 1990 am avut un boom pe piaţa de capital şi în acea perioadă analiştii avertizau că vechile modele se vor prăbuşi. La mai puţin de zece ani distanţă, oamenii au crezut din nou, de data aceasta că preţurile din imobiliare vor creşte la nesfârşit, şi din nou analiştii au avertizat că această regulă nu mai e valabilă. Exemplul ilustrează incapacitatea oamenilor de a face generalizări”, explică economistul George Loewnstein în ultimul număr Discover Magazine.
Primii economişti care au vorbit constant despre iraţionalitate, ca Irving Fisher sau Herbert Simon, nu au fost luaţi în serios până la începutul anilor ’60, când cercetările din domeniul neuroştiinţelor au arătat că creierul uman nu este doar un procesor de informaţii, ci şi un respondent fin la stimuli.
În 1988, economiştii Hersh Sheffrin şi Richard Thaller au arătat că oamenii nu sunt interesaţi de bunăstarea lor pe termen lung, ci sunt mai degrabă obsedaţi să-şi procure recompense imediate. „Previzibil iraţionali: forţele ascunse care ne influenţează deciziile” este o carte publicatăde economistul Dan Ariely la sfârşitul lui 2008, care care arată câteva dintre cele mai frecvente forme de iraţionalitate umană.
Iraţionali într-un mod predictibil
Ariely susţine că interpretăm lucrurile din jur în relaţie cu alţii şi nu avem automonie în gândire; avem reacţii necontrolate la anumiţi stimuli precum „gratis” sau „zero”; avem dificultăţi să luăm decizii raţionale când ne confruntăm cu situaţii care cer respectarea unor combinaţii de norme sociale (cereri prieteneşti, favoruri, afecţiune) şi norme economice (care se exprimă plin plăţi, facturi, preţuri etc); starea de excitare sexuală are efect deviant asupra gândiţii şi puterii de calcul, erotismul fiind cea mai bună unealtă de marketing din toate timpurile; „Oamenii nu ştiu nici măcar ce îşi dopresc până nu văd lucrul respectiv într-un context. Nu ştii că vrei o bicicletă de curse până nu vezi una la Tour de France, nu ştim de sistem de speaker dorim până nu vedem unul mai bun decât al nostru la urechea altcuiva, nici măcar nu ştim ce vrem să face cu propriile noastre vieţi până nu găsim o rudă sau un prieten care să facă ceva ce credem că ni s-ar potrivi”, scrie autorul.
Deşi creierul nostru este făcut să găsească soluţii bune pe termen scurt, calculele pe termen lung ne ies prost. „Studiile clinice în care am scanat creierele subiecţilor au indicat regiuni ale creierului în care se formează o senzaţie asemănătoare cu durerea de fiecare dată când simt că trebuie să plătească un preţ prea mare pentru ceva. Cărţile de credit anesteziază durerea plăţii pentru că îşi lasă senzaţia că ai cheltuit bani, ci că ai împrumutat nişte bani”, explică profesorul Loewnstein pentru „Discovery Magazine”.
Hipermotivaţia scade calitatea producţiei
Comportamentul uman nu se manifestă raţional nici în domeniul producţiei. Excesul de motivaţie promovat în toate companiile a dus la o cultură a lăcomiei şi excesului, condusă după imperativul „trebuie să ajungi cât mai sus cât mai rapid”, munca fiind percepută doar ca un mijloc de a produce bani. Studiile arată că în domeniile care presupun creativitate şi discernământ, cu cât motivaţia financiară este mai puternică, cu atât performanţele sunt mai slabe. Cu alte cuvinte, oamenii muncesc mecanic cu gândul la recompensa din ziua de salariu şi nu mai au timp să se bucure şi să se implice interesat în procesul de producţie. „Vedem lăcomia ca pe o formă de disperare. Noi am numit-o hipermotivaţie. Lăcomia este de fapt în antiteză cu propriul interes, pentru că te străduieşti să atingi un scop în detrimentul unor lucruri mai importante pentru tine, valori pe care le preţuieşti pe termen lung”, a completat Loewnstein.
În ultimii ani, economia comportamentală oferă soluţii pentru o varietate de probleme de zi cu zi, de la obezitate şi diferite forme de dependenţă, incapacitatea de a urma cu rigoare un tratament medical sau chiar încălzirea globală. Soluţiile pe care le propun însă în sfera economiei ar funcţiona doar dacă întregul mecanism s-ar mişca brusc în sens invers. „De exemplu, când ceri un meniu de la McDonalds, acesta include şi o băutură carbogazoasă. Am făcut cercetări de teren care au demonstrat că dacă faci opţiunile sănătoase de completare a meniului puţin mai convenabile – să le faci mai vizibile în meniu – îi poţi face pe oameni să mănânce mai sănătos. Te poţi folosi de lenea lor ca să îi ajuţi”, este de părere Loewnstein. Dar asta ar însemna ca restaurantele de tip McDonalds să îşi schimbe întregul model de business. Însă faptul că s-au pus bazele teoretice ale comportamentului iraţional şi indivizii devin conştienţi de mecanismele prin care le este deviată gândirea constituie primul pas către o schimbare reală.