Românul s-a născut poet! Este doar unul dintre clişeele cu care am rămas eu în memorie de pe vremea comunismului.
Auzeam butada la radioul vremii, cu conotaţii pozitive şi în evidentă contradicţie cu acel „Ce mă, eşti poet?“ cu care prietenii taxau excesele de naivitate ale semenilor. De unde se vede că timpul petrecut sub steagul cu seceră şi ciocan a schingiuit orice brumă de valori reuşise să construiască monarhia europeană după secole de cântat în struna Imperiului Otoman.
Poezia părea mai degrabă o infirmitate dacă nu era folosită ca armă ideologică pe post de răsuflare caldă la posteriorul Cârmaciului. Recent, am participat la o dezbatere pe tema bogăţiei, organizată de BCR cu ocazia deschiderii filialei sale de „private banking“.
I-am ascultat cu multă satisfacţie pe savurosul Dan C. Mihăilescu şi pe pragmaticul Mugur Ciumăgeanu, care au încercat să explice percepţia românilor faţă de ideea de bani şi avere, precum şi neconcordanţele între condiţia celui născut pe plaiuri mioritice şi moştenirea culturală a occidentalilor. Pe scurt, ideea (aşa cum a înţeles-o subsemnatul) este că ne lipseşte atât continuitatea, cât şi fundamentul înţelegerii lumii în care trăim.
Sau, mai bine zis, suntem foarte tineri la şcoala bogăţiei şi a tuturor avantajelor şi dezavantajelor care decurg din ea. Anii petrecuţi în curtea lagărului sovietic au şters din conştiinţa publică bruma de cultură şi rafinament pe care au împrumutat-o de la Viena sau Paris generaţiile de burghezi ajunşi la studii în lumea civilizată.
Dar nu despre vinovaţi a fost vorba în dezbaterea cu pricina. Ci mai degrabă despre înţelegerea în sens antropologic a romanismului şi despre soluţii. Cum să punem la treabă puţinii bani pe care i-am acumulat în perioada de boom economic (din nefericire, ne-am bucurat de numai cinci-opt ani dintre cei vreo 20 de care a beneficiat Occidentul) şi cum să facem să atragem în continuare bani de la cei care au ca să punem pe roate economia.
În mod surprinzător, se pare că principalul nostru duşman suntem noi înşine. Lipsa unui sistem social în care averea personală să devină o măsură a valorii individuale periclitează construcţia statului modern. Asocierea bogăţiei cu necinstea, lipsa de morală şi gustul îndoielnic sabotează grav prosperitatea acestui popor. Intrăm prea des în coliziune cu personaje de tipul lui Becali sau Borcea pe post de mari capitalişti. Vedem prea des măsura succesului prin lentilele camerelor foto ale paparazzilor.
Nu mass-media sunt vinovate. Ele sunt doar nişte organizaţii care încearcă să satisfacă în mod profitabil o nevoie a pieţei. Nu-i nimic rău în asta. Pentru orice Monica Columbeanu de la noi există o Paris Hilton de la ei. Şi pentru orice Adrian Copilul Minune se găseşte câte un 50 Cent. Încep să cred că nu doar de economişti ducem lipsă ca să ieşim din criză. Cred că am avea mare nevoie și de poeţi.