Banca centrală a Germaniei, cunoscută și sub numele Bundesbank, a anunțat că economia țării este la un pac de a înregistra o nouă contracție în primul trimestru al acestui an.
Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) a declarat luni că economia țării este de așteptat să înregistreze o nouă contracție în primul trimestru al acestui an și că, deși ritmul general de creștere a prețurilor va încetini semnificativ în curând, inflația de bază ar putea rămâne ridicată.
Germania este considerată cea mai mare economie din Europa, însă în ultimul trimestru al anului trecut ea a suferit o contracție de 0,4%.
Sectorul industrial, unul foarte important pentru Germania, de abia acum dă semne de revenire, în timp ce inflația afectează în continuare consumul din cauza nivelului ei ridicat.
Presa internațională amintește că recesiunea are o definiție tehnică, iar aceasta se traduce prin două trimestre consecutive în care PIB-ul s-a contractat.
„Cel mai probabil, activitatea economică germană va scădea, din nou, în trimestrul actual. Cu toate acestea, este posibil ca declinul să fie mai mic decât în ultimul trimestru din 2022”, se arată în buletinul lunar de conjunctură publicat luni de Bundesbank.
Recesiunea rămâne cel mai probabil scenariu
Piața forței de muncă arată în continuare cât de rezistentă este, cu toate că recesiunea rămâne un scenariu destul de probabil. În acest timp, Banca centrală a Germaniei se așteaptă la evoluții pozitive cu privire la ocuparea forței de muncă.
Încă din iulie 2022 și până acum, Bundesbank a crescut cu 350 de puncte ratele dobânzilor, aceasta fiind considerată cea mai rapidă înăsprire a politicii monetare decisă vreodată, pentru a domoli inflaţia galopantă, dar cu toate acestea creşterea preţurilor ar putea să se menţină peste ţinta de 2% până în 2025.
Această bancă, mai spune presa internațională, consideră că inflaţia generală în Germania ar putea încetini în această lună, pe măsură ce dispare efectul de bază pentru preţurile la energie, dar subliniază că majorarea prețurilor va rămâne la cote destul de ridicate.
„Acestea fiind spuse, inflaţia de bază se dovedeşte a fi excepţional de persistentă. Este posibil chiar să crească uşor spre mijlocul anului”, susţine banca centrală a Germaniei.
Rata anuală a inflației a scăzut în zona euro
Datele Eurostat arată că rata anuală a inflației în zona euro a scăzut la 8,5% în februarie, marcând a patra lună consecutivă de scădere, de la 8,6% în ianuarie.
Cu toate acestea, inflația de bază din regiune a atins luna trecută un nou maxim de 5,6%.
Factorii de decizie politică sunt îngrijorați de faptul că această creștere este asociată cu creșterea salariilor din sectorul serviciilor, ceea ce ar putea face mai dificilă decelerarea tendinței generale de creștere a prețurilor.