„Apreciez eforturile tuturor ţărilor G20 de a adopta decizii fără precedent pentru a atenua impactul pandemiei de coronavirus – inclusiv măsuri de sprijin monetare şi fiscale – care au ajutat la prevenirea unor falimente masive şi chiar la adâncirea crizei”, a declarat oficialul FMI, după reuniunea virtuală a liderilor G20, conform agerpres.ro
Nu a fost depăşită perioada critică în actuala criză
„De asemenea, subliniez că nu a fost depăşită perioada critică în actuala criză. De acum înainte, cooperarea va fi şi mai importantă”, a afirmat Georgieva, cerând liderilor G20 să menţină măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri şi angajaţi „până la încheierea crizei sanitare”.
„Ele nu trebuie retrase prematur. De asemenea, este momentul pentru a pregăti investiţii sincronizate în proiecte de infrastructură ecologică şi digitală pentru a stimula redresarea economiei şi pentru îndeplinirea obiectivelor climatice”, a explicat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.
Luna trecută, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021.
De asemenea, Kristalina Georgieva a cerut implementarea rapidă şi eficientă a noului cadru stabilit de G20 pentru suspendarea plăţilor aferente serviciului datoriei celor mai sărace ţări din lume, dar a avertizat că şi alte state au nevoie de ajutor.
„Este esenţial să fie operaţionalizat rapid şi eficient acest cadru”, a afirmat Kristalina Georgieva, după ce s-a adresat liderilor G20.
„Mai mult, trebuie de asemenea să ajutăm aceste ţări care nu beneficiază de reglementările din noul cadru pentru a-şi rezolva vulnerabilităţile legate de nivelul datoriei, astfel încât economiile lor să devină mai reziliente”, a declarat oficialul FMI.
Noul program anunţat duminică de liderii G20 permite un moratoriu temporar al serviciului plăţilor datoriilor pentru 73 de ţări cu venituri extrem de scăzute.
Geoffrey Okamoto, prim adjunct al directorului general al FMI, a anunţat recent că problema sustenabilităţii datoriilor este pe primul loc pe lista preocupărilor oficialilor FMI, adăugând că multe ţări din America Latină aveau probleme cu datoriile şi înainte de coronavirus, iar pandemia a agravat aceste presiuni. Okamoto a subliniat că Iniţiativa pentru Suspendarea Serviciului Datoriei (DSSI) a dat mai mult timp FMI pentru a evalua situaţia datoriilor pentru aceste ţări.