Economia globală trece prin ”criza cu de toate”! Consecințele pandemiei sunt departe de a fi trecut

Piețele financiare

Economia globală trece prin ”criza cu de toate”! Consecințele pandemiei sunt departe de a fi trecut, avertizează specialiștii, care prezintă un tablou general în care incertitudinile de tot felul au condus la anomalii și dezechilibre pe care puțină lume le putea anticipa.

Economia globală trece prin ”criza cu de toate”! Companiile se confruntă cu o lipsă de materii prime, materiale și subansamble fără precedent.

Iar producția globală de materii prime va continua să rămână limitată, consideră economiștii.

Economia globală trece prin ”criza cu de toate”! ”Clienții încearcă să pună mână pe orice”

Efectele economice ale pandemiei de coronavirus continuă să se resimtă la nivel global – după ce acum un an consumatorii erau cei care cumpărau de panică, acum, companiile încearcă să își facă stocuri, în cadrul unei penurii generale de ”de toate”, arată Bloomberg.

De la producători de saltele, la cei de autovehicule, sau la cei de folie de aluminiu, toți încearcă să cumpere cât mai multe materiale pentru a rezista la viteza cu care cererea de bunuri revine în 2021.

Această frenezie, acompaniată de lipsuri, blocaje de transport și cele mai mari creșteri de prețuri din ultimii ani ridică îngrijorări cu privire o posibilă creștere puternică a inflației, alimentată de o economie globală supraîncălzită.

Cupru, minereuri de fier sau oțel. Porumb, cafea, grâu, sau boabe de soia. Cherestea, semiconductori, plastic sau carton pentru împachetări. În acest moment, pare că economie globală duce lipsă de de toate.

„Vă puteți gândi la orice material și sigur avem deficit și din acela”, spune Tom Linerbarger, director executiv la producătorul de generatoare și motoare Cummins Inc.

Clienții încearcă să pună mână pe orice pentru că văd că cererea este mare și cred că această criză va continua și în acest an, este de părere Jennifer Rumsey, președintă și COO la aceeași companie.

Diferența dintre criza din 2021 și alte perturbări anterioare

Diferența dintre criza din 2021 și alte perturbări anterioare ale lanțurilor de aprovizionare o reprezintă magnitudinea sa extraordinară și faptul că nu ne putem da seama când se va termina.

Indiferent că sunt mari sau mici, companiile se confruntă cu o penurie generalizată – unele duc lipsă de aluminiu, altele nu pot restarta producția din cauza deficitului major de semiconductoare, iar situația este exacerbată de o serie de calamități și dezastre naturale care au afectat producția.

Blocajul neobișnuit din Canalul Suez de la sfârșitul lunii martie a fost unul dintre aceste evenimente și a dus la un deficit de produse agricole.

Mai multe dezastre în SUA au afectat producția de energie, operațiunile petrochimice și au mărit puternic prețul comstibililor. În același timp, criza Covid din India amenință comerțul din cele mai mari porturi indiene.

Unii producători care își stabileau, anterior, producția pe baza previziunilor de cerere și a comenzilor trebuie să o facă acum în funcție de disponibilitatea materiilor prime – „Nu este nici eficient, nici normal, însă acum nu avem de ales. Știu că se vorbește că asta ar fi o situație temporară, însă ne pregătim să lucrăm așa în mod susținut”, spune directorul executiv al unei companii care produce electrocasnice, potrivit digi24.ro, care citează o analiză Bloomberg.

”Cauze structurale care afectează o gamă mai largă de industrii”

Problemele apar din cauza producției globale limitate de materii prime și va persista mai ales pentru că adecvarea capacității de producție cu capital sau forță de muncă adițională nu se poate face decât încet și foarte scump.

Prețul cherestelei, cuprului, minereurilor de fier sau oțelului au crescut toate în ultimele luni, mai ales în contextul în care oferta este întinsă la maximum de cererea puternică dinspre SUA și China, cele două cele mai mari economii ale lumii.

De asemenea, „criza semiconductoarelor” despre care s-a crezut că este o perturbare de scurtă durată, amenință acum sectorul electronicelor și ar putea duce la o afectare serioasă a economiilor asiatice de export.

Vincent Tsui de la Gavekal Research spune că această criză are niște cauze structurale care afectează o gamă mai largă de industrii.

Un indiciu pentru a înțelege cât de gravă este criza în sectorul electronicelor este decizia Coreei de Sud care va cheltui aproximativ 450 de miliarde de euro pentru a construi cel mai mare spațiu de producție pentru cipuri, pe parcursul următorului deceniu.