Economia nu e o stiinta exacta. Dar chiar si aici se aplica principiul potrivit caruia nu tot ce zboara se mananca. Este periculos sa traiesti cu iluzia binelui, pentru ca lovitura e cu atat mai mare cu cat te afli pe creasta valului care se va sparge, sau in interiorul balonului de sapun care va exploda cand nu te astepti. Economia Romaniei de astazi, sustin si argumentez, este o economie de gips-carton: arata bine la suprafata, dar orice sarcina suplimentara poate face peretii sa se
Economia nu e o stiinta exacta. Dar chiar si aici se aplica principiul potrivit caruia nu tot ce zboara se mananca. Este periculos sa traiesti cu iluzia binelui, pentru ca lovitura e cu atat mai mare cu cat te afli pe creasta valului care se va sparge, sau in interiorul balonului de sapun care va exploda cand nu te astepti. Economia Romaniei de astazi, sustin si argumentez, este o economie de gips-carton: arata bine la suprafata, dar orice sarcina suplimentara poate face peretii sa se darame.
De ce arata bine? Pentru ca, daca nu se intampla vreo catastrofa, 2006 va fi al saptelea an consecutiv de crestere economica; pentru ca ponderea capitalului strain in cifra de afaceri a ajuns sa fie majoritara in mai toate sectoarele; pentru ca serviciile incep sa se dezvolte; pentru ca salariul mediu net pe economie practic s-a dublat in ultimii trei ani, ce-i drept in principal datorita aprecierii cursului de schimb; pentru ca lumea consuma tot mai mult si mai mult, chiar daca pe datorie; si, ce este mai important, pentru ca la anul, daca ne ajuta Dumnezeu si sfanta Comisie Europeana, vom intra in Uniunea Europeana, fapt ce poate fi perceput drept o garantie institutionala.
si atunci, unde este buba? Din pacate, bube sunt destule. Problema numarul unu, in opinia mea, este nivelul prea mare al deficitului de cont curent. Peste 9% din PIB, in 2005, dupa un nivel de peste 8% din PIB in 2004, iar perspectivele pentru 2006 nu sunt mai roze. Un nivel atat de ridicat este foarte greu de finantat pe termen mediu si lung, mai ales intr-o tara ca Romania, in care privatizarile s-au cam incheiat, in care capitalul speculativ cere o prima de risc importanta, iar datoria externa va creste pentru finantarea infrastructurii, ceea ce inseamna, paradoxal, ca datoria externa va duce la cresterea deficitului extern (prin cresterea importurilor de tehnologie si echipamente). Pe cat se apreciaza astazi leul, pe atat de repede se poate deprecia daca acest deficit extern ramane la cote inalte. Problema numarul doi este inflatia, care in 2005 a fost de trei ori mai mare decat media din cele opt tari central si est-europene noi membre ale UE, iar in ianuarie 2006 a inceput cu un spor de peste 1%. Politica fiscala, care in 2005 a stimulat consumul, s-ar putea dovedi ceva mai restrictiva in 2006, prin largirea bazei de impozitare. Dar consumul va continua sa creasca, in pofida oricaror incercari de limitare administrativa, iar preturile administrate vor continua si ele sa creasca, pe baza unor calendare controversate, dar inevitabile, de liberalizare. Problema numarul trei este deficitul bugetar. Uitati-va bine la el, nu il veti mai vedea prea curand la aceste nivele mici, de 1% din PIB. Probabil ca, in timp, ne vom indrepta spre 3% din PIB, acolo unde sunt tarile noi membre. Sa nu uitam ca din 2007 peste 1% din PIB este contributia la bugetul UE, vom plati de asemenea la UE o cota parte din incasarile din TVA, iar de primit de la UE vom primi fonduri in masura capacitatii noastre de absorbtie, care in prezent nu depaseste 20% pentru fondurile de mediu, transport, agricultura si dezvoltare rurala.
Problema numarul patru, intr-o ordine cronologica, dar care ar putea deveni chiar problema numarul unu, este groapa in care industria noastra pare sa se adanceasca. Buletinul Industrial GEA nr. 1/ 2006 releva faptul ca in 2005 tot mai putine firme din industrie au facut profit, ca peste jumatate din firme au operat concedieri si ca perspectivele, cel putin pentru inceputul lui 2006, sunt pesimiste.
Pereti frumosi, tricolori, din gips-carton. Unii, care au castigat la lozul tranzitiei, sunt mai familiarizati cu ei. Altii i-au vazut doar la televizor, dar de fapt cu totii stam intre acesti pereti de gips-carton. Doar postasul care aduce banii de la rudele care muncesc in strainatate poate trece prin acesti pereti fara sa-i sparga. Urmatoarea masina de import, urmatorul pas gresit in politica fiscala, urmatorul tun din banii publici, fiecare in parte si toate la un loc creeaza iluzia bunastarii. Cand ne va cadea in cap tavanul de gips-carton, sa nu ziceti ca nu v-am spus. Mai bine profet mincinos, decat “rigipsar” fara talent.
Urmatoarea masina de import, urmatorul pas gresit in politica fiscala, urmatorul tun din banii publici, fiecare in parte si toate la un loc, creeaza iluzia bunastarii.