Produsul Intern Brut al Japoniei se va contracta în acest trimestru şi în cel viitor, marcând trei trimestre consecutive de declin, apreciază Susumu Kato.
Cutremurul şi valul tsunami de vineri vor scădea PIB-ul Japoniei cu 0,6 puncte procentuale în primul trimestru din acest an şi cu până la 1,5 puncte procentuale în perioada aprilie-iunie 2011, a adăugat economistul de la Credit Agricole. Acesta a estimat că economia Japoniei va înregistra în perioada ianuarie-martie 2011 un declin de 0,4% faţă de precedentul trimestru iar în perioada aprilie-iunie 2011 declinul va fi de 1,2%.
Kato, la fel ca mulţi analişti, apreciază la 15.000 miliarde de yeni, sau 3% din PIB, daunele provocate de cutremur şi valul tsunami.
‘Firmele se vor confrunta cu incapacitatea de a asigura componentele necesare şi materiile prime’, susţine economistul Tom Taylor, de la National Australia Bank. Acesta apreciază că printre cele mai afectate vor fi producătorii auto şi de electronice: Nissan, Mazda, Honda, Hitachi, NEC, Fujitsu, Toyota şi Sony, care şi-au închis fabricile din Japonia.
În zilele de luni şi marţi, bursa japoneză a suferit cea mai gravă cădere de după 1987, valoarea pieţei diminuându-se cu 626 miliarde de dolari, pentru ca miercuri să se înregistreze o revenire de 5,7%, pe măsură ce fondurile speculative s-au grăbit să-şi acopere poziţiile short.
Bursa japoneză a închis, joi, în scădere cu 1,44%, investitorii urmărind evoluţia situaţiei la centrala nucleară de la Fukushima.
Indicele Nikkei-225 a ajuns la nivelul de 8.962,67 puncte, în scădere cu 131,05 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.
Însă traderii urmăresc cu atenţie evoluţia situaţiei de la centrala nucleară de la Fukushima precum şi semnale de la companiile japoneze şi companiile de asigurări care ar putea să vândă active din străinătate pentru a acoperi costurile crizei domestice.
Deşi pagubele înregistrate de infrastructură au fost severe, economiştii susţin că cel mai mare risc pentru economia niponă ar putea să vină în mod indirect de pe urma unei aprecieri a yenului. După cutremurul de la Kobe din 1995 yenul a crescut până la o valoare record în raport cu dolarul, în condiţiile în care firmele japoneze au repatriat fonduri.
În ultimele zile dolarul s-a depreciat cu trei procente în raport cu yenul şi în prezent se apropie de nivelul scăzut înregistrat după cutremurul din Kobe. Această apreciere a yenului ar putea avea un impact major asupra producătorilor auto niponi precum Toyota, Nissan şi Honda, care fabrică în Japonia între 22 şi 38% din totalul automobilelor lor. Pentru moment guvernul de la Tokio utilizează 200 miliarde de yeni din rezervele de urgenţă pentru a plăti pentru eforturile anti-criză. Evoluţia rapidă a dezastrului i-a împiedicat pe oficialii guvernamentali să pună la punct un buget de urgenţă care ar putea să se ridice la 5-10.000 miliarde de yeni.
Deocamdată injecţiile uriaşe de fonduri din partea Băncii Centrale a Japoniei au menţinut costurile de creditare la un nivel scăzut şi nu există semnale de tensiuni în sistemul financiar nipon.
SURSA: Agerpres