Dacă toate taxele s-ar plăti la începutul anului, contribuabilii români ar scăpa abia săptămâna aceasta de povara întreţinerii statului. Ziua libertăţii fiscale vine însă mai târziu pentru angajaţi, care o vor aştepta până în august.
Cât muncim doar pentru noi şi cât pentru stat? Cât costă de fapt serviciile „gratis“ pe care ni le prestează autorităţile publice? „Ziua libertăţii fiscale“, un indicator conceput în 1948 de un om de afaceri din SUA, ajută contribuabilii să îşi facă o imagine. Anul acesta, economia românească ar trebui să producă doar pentru a acoperi taxele şi impozitele percepute de stat până pe 28 mai, adică cinci luni din an sau 147 de zile. Ipotetica aniversare a eliberării de taxe s-ar sărbători cu aproape o lună mai târziu decât în 2007, ceea ce arată o creştere rapidă a poverii fiscale. Pentru a-şi întreţine statul, românii trebuie să lucreze cu 11 zile mai mult decât americanii, chiar în condiţiile în care, peste Ocean, cheltuielile publice uriaşe sunt întreţinute cu un deficit de peste 1,3 trilioane de dolari. Fără acesta, economia SUA ar fi scăpat de povara taxelor pe 9 aprilie. În SUA, indicatorul e calculat de peste 60 de ani (din 1971 se ocupă The Tax Foundation), fiind preluat apoi de asociaţii de contribuabili din multe alte ţări. „Punctul de plecare e povara fiscală, adică raportul procentual dintre totalitatea cheltuielilor publice şi PIB. Acest indicator arată cât din avuţia creată în ţară e cheltuită de Guvern – altfel spus, cât din producţia societăţii e consumată nu doar de către cei care o realizează, ci de către stat“, a explicat pentru Capital Radu Nechita, conf. dr. la Universitatea Babeş-Bolyai şi preşedinte al CISED.
Fiscalitatea pe muncă, cea mai grea
Povara fiscală nu e distribuită însă egal. Statul taxează cel mai mult munca, astfel încât un salariat nu ajunge să sărbătorească ziua libertăţii fiscale mai devreme de luna august. Contribuţiile sociale reţinute obligatoriu de stat pentru munca sa însumează peste 40% din salariul brut, iar impozitul pe venit ridică povara fiscală la peste 50% din banii câştigaţi prin muncă. Şi din jumătatea rămasă va continua să plătească statului taxe pentru proprietate şi TVA pentru ceea ce consumă. Povara fiscală ajunge să depăşească astfel 60%, putând urca însă mult mai sus, dacă respectivul angajat cumpără şi produse accizate: carburanţi, tutun, alcool.
Suntem mai împovăraţi fiscal decât americanii, dar faţă de alte state europene, care au urmat un model economic bazat pe fiscalitate ridicată şi deficite bugetare mari, încă avem un avans în aniversarea zilei libertăţii fiscale. Cu o pondere a cheltuielilor publice în PIB de peste 50%, ţări ca Grecia, Portugalia sau Italia ar scăpa de plata taxelor şi impozitelor după 186 de zile, mai târziu cu peste o lună decât contribuabilii români. „Încetinirea creşterii economice din ultimele decenii are drept cauză, conform OECD, în principal fiscalitatea împovărătoare. Studii ale Băncii Mondiale şi ale altor instituţii de prestigiu au arătat că impozitarea agresivă îi împinge pe întreprinzători în economia subterană“, spune Bogdan Glăvan, prof. univ. dr. în economie.
Indicatorul zilei libertăţii fiscale zdruncină iluzia gratuităţii serviciilor publice. Doar pentru a întreţine activitatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care a cheltuit anul trecut 3,88 miliarde lei, se înghite tot ce produce întreaga economie timp de aproape trei zile. Contribuabilii lucrează alte şase zile pentru a acoperi cheltuielile Ministerului Agriculturii, o zi întreagă pentru cheltuielile curente de la Ministerul Mediului şi aproape tot atâta pentru Secretariatul General al Guvernului. Acesta din urmă consumă resursele produse de întreaga economie într-o oră de muncă doar pentru „îmbunătăţirea sistemului de luare a deciziei la nivelul Guvernului“, program ambiguu, finanţat cu 132 milioane lei în 2009.
