Sectoarele economice care au suferit cel mai mult în 2009, precum construcţiile şi transporturile, vor continua să aibă probleme şi în acest an, ceea ce va duce la mai multe falimente. Un mediu economic şi politic instabil. Aceasta este caracterizarea pe care compania de asigurare a creditelor Coface o face României, căreia îi menţine ratingul B, adică non-investment grade. Din nefericire, veşti bune pentru economia autohtonă nu sunt nici pentru prima jumătate a acestui an, în
Sectoarele economice care au suferit cel mai mult în 2009, precum construcţiile şi transporturile, vor continua să aibă probleme şi în acest an, ceea ce va duce la mai multe falimente.
Un mediu economic şi politic instabil. Aceasta este caracterizarea pe care compania de asigurare a creditelor Coface o face României, căreia îi menţine ratingul B, adică non-investment grade. Din nefericire, veşti bune pentru economia autohtonă nu sunt nici pentru prima jumătate a acestui an, în condiţiile în care turbulenţele politice de la finele anului trecut au sporit gradul de incertitudine din economie, iar investiţiile străine directe rămân pe un trend puternic descrescător. „Corelarea dintre investiţiile străine şi instabilitatea politică poate fi observată uşor în noiembrie anul trecut, când Guvernul a fost demis, iar investiţiile s-au ridicat la 110 milioane euro, cu 84% mai mici decât în noiembrie 2008“, a declarat, zilele trecute, Cristian Ionescu, country manager Coface România.
Aşteptările de revenire a economiei sunt strâns legate de evoluţia Europei de Vest. „De la nivel global ne-a lovit criza, tot de acolo ar trebui să ne vină şi revenirea“, explică Cristian Ionescu. Pentru statele occidentale, criza este considerată încheiată în mod oficial, chiar dacă în prima jumătate a anului revenirea va fi mult încetinită din cauza stopării programelor de sprijin, precum cel de casare a automobilelor vechi.
Cine va continua să atragă investiţii
Cel mai mare pericol pentru România în 2010 este ratarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), prin neîndeplinirea ţintelor stabilite, în special cea referitoare la nivelul deficitului bugetar. Celelalte riscuri, precum gradul de îndatorare în valută (circa 60% din totalul creditelor), vulnerabilitatea crescută la volatilitatea cursului de schimb, creşterea şomajului şi menţinerea creditării la un nivel restrictiv, sunt mai puţin importante, deoarece economia a dovedit până acum că ele pot fi ţinute sub control.
Sectoarele care au suferit cel mai mult în 2009, respectiv construcţiile, transporturile şi distribuţia de echipamente IT, rămân şi în acest an cele mai riscante. Totodată, numărul de insolvenţe şi falimente va creşte în primul semestru, atât din pricina dificultăţilor pe care companiile continuă să le înregistreze, cât şi din cauza amânării unor dosare în ultima parte a anului trecut din cauza grevei magistraţilor. „Se mai poate observa şi că unele companii au început să utilizeze procedura de insolvenţă pentru a se proteja de creditori“, spune Anca Catrina, Credit Risk Manager la Coface România. Cel mai la îndemână exemplu este cel al retailerului de încălţăminte Leonardo, care a declanşat procedura de insolvenţă pentru a evita adunarea penalităţilor aferente datoriei de zece milioane euro pe care o are către statul român.
Zonele economice care au suferit cel mai puţin în 2009, precum industria farmaceutică, chimică sau serviciile de telecomunicaţii, vor continua să atragă investiţii în acest an. Dificultăţile financiare vor continua însă să afecteze şi aceste sectoare, în condiţiile în care 25% din notificările trimise pentru întârzierea la plată se transformă în insolvenţe, iar creditarea bancară nu se va relansa nici anul acesta.
Eternele avantaje nu ţin de foame
România rămâne o ţară cu risc ridicat şi în acest an, iar randamentele nu sunt încă la nivelul aşteptat. Creşterea economică din acest an este văzută de Coface între 0,5% şi 1%, cu ceilalţi indicatori uşor mai buni decât în 2009. „Din cauza majorării şomajului, consumul nu îşi va reveni, ceea ce înseamnă că recuperarea din al doilea semestru nu va fi semnificativă“, adaugă Cristian Ionescu. Printre puţinele puncte forte ale României se găseşte, totuşi, piaţa domestică de dimensiune mare, cu forţă de muncă la un cost scăzut. Totodată, gradul de îndatorare a sectorului public este încă scăzut.
Cristian Ionescu, Country Manager, Coface România
Rating
Evaluarea riscurilor asociate economiei autohtone de către Coface, cu ratingul rămas la nivelul B, adică non-investment grade, arată că problemele generate de criză anul trecut nu îşi vor găsi rezolvarea în primul semestru din 2010. Investitorii străini dispuşi să parieze pe România se aşteaptă la profituri importante