În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.
„Produsul intern brut în trimestrul trei 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,6%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 8,8% pe seria brută şi cu 8,6% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017, produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, cu 7% pe seria brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier”, se arată în comunicatul INS.
Institutul Naţional de Statistică a revizuit în creştere la 2%, de la 1,7% datele referitoare la avansul PIB în trimestrul doi faţă de trimestrul precedent.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2017, publicată în comunicatul de presă nr. 256 din 10 octombrie 2017. Astfel: rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 101,8% la 102,0%; rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul I 2017, au fost revizuite de la 101,7% la 102,0%”, se precizează în comunicatul INS.
La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Prognoză a revizuit, în sus, estimările privind creşterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior în prognoza de toamnă. De asemenea, şi Comisia Europeană (CE) a revizuit, în sus, estimările referitoare la creşterea economiei şi a deficitului României în 2017 şi 2018, avertizând totodată că incertitudinile cu privire la politicile guvernamentale ar putea afecta creşterea economică.
Conform previziunilor economice de toamnă publicate în data de 9 noiembrie de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creştere semnificativă faţă de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%.
Conform documentului, România şi Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,5%.