Vești bune pentru economia României. Produsul Intern Brut al României a înregistrat o creştere cu 6,5% în primul trimestru al anului, raportat la perioada similară din 2021, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier, anunță INS.
Faţă de trimestrul precedent, PIB-ul României a urcat în termeni reali cu 5,2%, potrivit datelor provizorii (1) publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2022, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 124 din 17 mai 2022”, precizează INS.
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 341,805 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,2% faţă de trimestrul IV 2021 şi în creştere cu 6,5% faţă de trimestrul I 2021.
Pe seria brută, PIB estimat pentru trimestrul I 2022 a fost de 272,337 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 6,5% faţă de trimestrul I 2021.
Ce ramuri ale economiei au contribuit la creșterea PIB
La creşterea PIB, în trimestrul I 2022 faţă de trimestrul I 2021, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea, hoteluri şi restaurante (2,6%), cu o pondere de 20,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 12,2%; informaţiile şi comunicaţiile (1,8%), cu o pondere de 7,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 23,3%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (0,7%), cu o pondere de 5,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,5%; activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (0,2%), cu o pondere de 2,6% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 9,2%; impozitele nete pe produs (0,4%), cu o pondere de 9,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 4,0%.
O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,1%), cu o pondere de 25,8% la formarea PIB, şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 0,3%.
Totodată, contribuţii pozitive importante au avut: cheltuiala pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 7,0%, contribuind cu 4,4% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,5%, contribuind cu 0,6% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final colectiv al administraţiei publice, al cărei volum s-a majorat cu 7,9%, contribuind cu 0,9% la creşterea PIB.
Economia românească ar urma să înregistreze o creştere de 2,9%
„Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial în conformitate cu practica europeană”, subliniază INS.
Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 2,9%, a indicat pe 7 Iunie Banca Mondială, în raportul „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects).
Estimările sunt mai bune faţă de cele avansate în luna aprilie, într-un alt raport, când instituţia financiară internaţională arăta că România va consemna un avans modest de 1,9% în acest an.
Pentru 2023, Banca Mondială prognozează o expansiune de 3,7% a PIB-ului României, faţă de un avans de 3,8% previzionat în ianuarie, iar pentru 2024 o creştere de 3,9%.