Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a transmis, duminică, un mesaj legat de importanţa apartenenţei ţării noastre la Uniunea Europeană. România ar fi arătat radical diferit, în mod negativ, dacă nu am fi fost acum parte a blocului comunitar.
Ştefan Radu Oprea subliniază beneficiile uriaşe pentru România care vin dinspre UE
Apartanenţa la Uniunea Europeană reprezintă un beneficiu enorm pentru România, indică Ştefan Radu Oprea, ministrul Economiei.
Spre exemplu, demnitarul a dezvăluit câte fonduri europene a accesat ţara noastră de la aderarea la blocul comunitar. Intervalul vizat a fost 2007 (momentul aderării) – septembrie 2023.
89,4 miliarde de euro au fost accesate de ţara noastră în toată această perioadă, spune ministrul Economiei. Mai mult, soldul fluxurilor, adică sumele primite minus contribuţii ale României la bugetul UE, a depăşit 60 de miliarde de euro.
Ştefan Radu Oprea vine şi cu alte exemple ale modului pozitiv în care România a fost influenţată. La 1 ianuarie 2007, salariul minim brut în România era de 390 de lei. De anul acesta, el este 3.300 de lei.
Şi PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare a înregistrat o creştere majoră. Era la 40% din media UE în 2006, iar în 2022 a ajuns la 76%.
Economia României a evoluat extrem de mult din 2007 şi până acum
„Cum ar fi arătat economia României fără apartenența la piața unică și fără fonduri europene?
Este o întrebare la care am încercat să răspund astăzi în fața a peste 600 de membri PES Activists.
Cred că sunt câteva cifre care spun foarte mult despre evoluția economiei României, prin comparație între 2007 și astăzi :
PIB-ul nominal era în 2007 – 404,7 miliarde lei, în 2022 – 1401,3 miliarde lei;
În perioada 2007 – 2022, România a avut o creștere economică medie anuală (creștere PIB real) de 3.04%, a doua cea mai mare din regiune, dupa Polonia (3.83%), peste media UE27 de 1.2%;
Salariul minim brut pe economie a crescut de la 390 lei la 1 ianuarie 2007, la 3.300 lei la 1 ianuarie 2024;
Fondurile UE accesate de România de la aderare (2007) și până in septembrie 2023 au ajuns la 89,4 miliarde de euro, în timp ce soldul fluxurilor (sume primite minus contribuții ale României la bugetul UE) a depășit 60 de miliarde de euro.
PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare a înregistrat o creștere de la 40% media UE27, în 2006, la 76% in 2022. Romania a depașit Grecia, Ungaria si ne apropiem de Polonia”, a scris duminică, 28 ianuarie, Ştefan Radu Oprea pe pagina sa de Facebook.
Marea Britanie suferă după Brexit. România nu trebuie să urmeze un astfel de exemplu
Economia românească și nivelul de trai au crescut de când ţara noastră s-a alăturat UE, subliniază ministrul Economiei. Avem posibilitatea accesării fondurilor europene şi beneficiem şi de avantajele pieței comune.
Ştefan Radu Oprea a dat şi o replică celor care sugerează că România ar trebui să părăsească UE, pe modelul Brexit. Au fost multe minciuni şi dezinformare în Marea Britanie înainte de Brexit. Iar britanicii acum simt pe propria piele efectele părăsirii blocului comunitar.
„Aș da însă și un alt exemplu în contextul vocilor extremiste care spun că ar trebui să reconsiderăm locul nostru de Stat Membru al Uniunii Europene.
În Marea Britanie dezinformarea premergătoare Brexitului spunea că britanicii cheltuiesc mai mulți bani cu bugetul UE decât primesc.
Astăzi, ultimele date arată că decizia de părăsire a Uniunii Europene a costat economia UK 160 de miliarde de euro. Viața cetățenilor s-a scumpit, iar mediul de afaceri suferă prin barierele în calea comerțului pe care le resimte.
Îi mulțumesc europarlamentarului Victor Negrescu și echipei PES activists Romania pentru impecabila organizare a evenimentului cu tema ANTI Ro-Exit”, şi-a încheiat ministrul Economiei mesajul.