Oficialul rus le-a mai declarat jurnaliştilor că în primele trei trimestre din acest an PIB-ul Rusiei a crescut cu 0,8%. 'Un avans de 0,5% până la sfârşitul anului pare un obiectiv realizabil. poate dacă circumstanţele vor fi favorabile creşterea va fi şi mai ridicată', a afirmat Vedev.
Dar analiştii consideră că Rusia este în grafic pentru a raporta în 2014 cel mai redus ritm de creştere din 2009. Sancţiunile impuse companiilor ruseşti din sectorul bancar, energetic, militar au ca obiectiv penalizarea Rusiei pentru rolul său în conflictul din Ucraina. Statele Unite şi Uniunea Europeană au anunţat măsuri de limitare a accesului la capital pentru Moscova.
Analiştii susţin că excluderea principalelor bănci ruse de stat de pe pieţele europene de capital va duce la creşterea costurilor de finanţare, scăderea profiturilor şi a capacităţii lor de creditare
Guvernul de la Moscova se aşteaptă la un avans al PIB-ului de 0,5% în 2014, faţă de 1,2% în 2013, după aproape de un deceniu în care ritmul anual de creştere a fost de aproximativ 7%, înaintea crizei financiare.
Anul acesta, autorităţile de politică monetară de la Banca Centrală a Rusiei au majorat de trei ori rata dobânzii de referinţă pentru a reduce inflaţia, după ce escaladarea turbulenţelor a condus la ieşiri masive de capital din Rusia, rubla s-a depreciat la un nivel record, iar ritmul de creştere al economiei a încetinit.
Recent, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, şi-a exprimat speranţa că preţul barilului de ţiţei se va redresa la 90-110 dolari, pe termen mediu.
La bursa ICE Futures din Londra, în ultimele trei luni cotaţia barilului de petrol Brent a scăzut cu peste 20% iar luni se tranzacţiona cu 86,83 dolari. Săptămâna trecută, cotaţia barilului de ţiţei Brent a coborât la cea mai scăzută valoare din ultimii aproape patru ani, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora majorarea furnizărilor din SUA ar exacerba excedentul de petrol pe plan global.
Sursa: Agerpres