Când rezultatele primului tur de scrutin au fost reprezentate grafic, harta României s-a împărţit în două: sudul şi estul colorate în roşu (căci în toate judeţele, inclusiv în Bucureşti, pe primul loc se situa Victor Ponta), iar zonele de dincolo de Carpaţi, cu mici excepţii, în albastru – Iohannis era acolo favoritul electoratului. Desigur că încăpeau nuanţe – în Capitală, de pildă, Ponta avea câteva procente în faţa lui Iohanis (31% la 27%), însă Monica Macovei luase 12% din voturi.

Una peste alta, toate teoriile privind deosebirile esenţiale între România de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor păreau confirmate. Iar al doilea tur de scrutin, deşi a reuşit să mai aducă ceva albastru şi în sudul şi estul ţării (Iohannis câştigând destul de confortabil în Capitală, Constanţa Iaşi, Prahova, Tulcea, Ilfov şi Suceava) nu a făcut decât să sublinieze că, în sine, avem de-a face cu două jumătăţi de ţară destul de diferite.

Cifrele nu mint

Ideea este confirmată de o serie de statistici economice şi sociale. De exemplu, în judeţele în care Iohannis a primit peste 50% din voturi, PIB-ul pe cap de locuitor este cuprins între 21.000 de lei (în Suceava) şi 79.000 de lei (în Bucureşti). Mai mult, în 17 din primele 20 de judeţe în funcţie de PIB-ul per capita a câştigat candidatul ACL. De cealaltă parte, Victor Ponta a obţinut peste 50% din voturi în judeţe în care acest indicator este curpins între 15.000 de lei (Vaslui) şi 36.000 de lei (Gorj şi Argeş), câştigând în 14 din cele mai puţin „productive“ 20 de judeţe. Mai mult, Iohanis a câştigat alegerile în 13 din primele 20 de judeţe în clasamentul salariului mediu net.

Judeţele în care a dominat candidatul ACL au proporţia populaţiei ocupate cuprinsă între 36% (Iaşi) şi 53% (Bucureşti). El a câştigat alegerile în 17 din primele 20 de judeţe din ţară la acest capitol. Asta în timp ce acolo unde a fost preferat adversarul său populaţia ocupată este cuprinsă între 31% (Giurgiu) şi 45% (Vâlcea). Ponta a obţinut majoritatea sufragiilor în 14 din ultimele 20 de judeţe în funcţie de participarea locuitorilor la activităţi economice. Alt­fel spus, acolo unde numărul celor care muncesc este mai mare a fost preferat Iohannis, iar acolo unde mulţi locuitori sunt dependenţi de ajutorul statului s-a mers pe mâna lui Ponta. Şi în ceea ce priveşte gradul de instruire a locuitorilor diferenţele sunt vizibile. Astfel, în judeţele câştigate de dreapta proporţia celor cu studii superioare variază între 9% (în Tulcea şi Suceava) şi 34% (în Bucureşti). Asta în timp ce în restul judeţelor proporţia celor care au terminat o facultate este cuprinsă între 7% (în Botoşani, Teleorman, Giurgiu şi Călăraşi) şi 14% (în Dolj şi Argeş). Alfel spus, Iohannis a câştigat în 15 din cele 20 de judeţe cu cea mai mare rată a populaţiei cu studii superioare, iar în Ponta în 12 din ocupantele ultimelor 20 de locuri în acest clasament. Nu toată lumea este de acord că scrutinul recent încheiat este încă o dovadă a diferenţelor existente între regiunile intra şi extracarpatice. „Dintr-o dată, Transilvania a devenit țara oamenilor liberi, a oamenilor cu viziune care au respect pentru muncă, pentru vot, în timp ce frații noștri de peste Carpați sunt leneși, proști și influențabili. (…) Și eu sunt mândru că sunt ardelean și sunt, de multe ori, enervat de balcanism, dar asemenea segregări sunt ciudate“, scrie pe blogul său sociologul clujean Vasile Dâncu.

El spune că diferenţele din interiorul ţării sunt mult mai nuanţate şi că sunt greu de cuantificat într-o separaţie grosieră de tipul Transilvania vs Sud plus Moldova sau rural vs urban. „Politicienii sunt vinovați pentru alte lucruri, în ultimii 25 de ani, dar nu pentru că au rupt țara în două. Sunt vinovați că nu acceptă descentralizarea (…) Sunt vinovați pentru lipsa de curaj în asumarea unor proiecte de dezvoltare care să atenueze diferențele dintre regiuni. (…) Dar toate astea nu au produs, cel puțin până acum, niciun zid huntingtonian pe culmile Carpaților“, crede Dâncu.

Singura soluţie

Cu toate acestea, sunt şi alţi indicatori care sugerează că votul se acordă în funcţie de o serie de factori socio-economici. Astfel, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în 2012 rata de sărăcie relativă varia între 15,9% şi 20,5% în regiunile dominate de candidatul de dreapta şi între 22,1% şi 33,7% în cele unde favorit a fost reprezentantul stângii. Excepţia e reprezentată de Bucureşti-Ilfov, cu o rată a sărăciei relative de doar 2,7%.Tot INS arată că în Transilvania şi Banat (unde locuieşte 35% din totalul populaţiei României) se află 41% din străzile modernizate, 40% din reţelele de apă potabilă şi 46% din reţelele de canalizare din ţară. Ceea ce, desigur, spune ceva despre prosperitatea, dar şi despre deschiderea către nou a unor comunităţi.

Iar statisticile care să demonstreze diferenţele semnificative între cele două Românii nu se opresc aici. Concluzia nu poate fi decât una singură: ne dorim ca aleşii noştri, de la primarul unei comune pierdute în Bărăgan până la ocupantul fotoliului de la Cotroceni, să fie mai degrabă competenţi decât buni oratori, să reducă taxele în loc să le crească şi să aloce banii publici către investiţii de care să beneficieze toată lumea şi nu către pomeni electorale? Nu avem decât să facem tot ce se poate pentru a spori accesul la educaţie în zonele subdezvoltate şi a-i convinge pe investitori că pot face afaceri profitabile şi în Teleorman sau Botoşani. Restul va veni de la sine.