Care este adevarul? Poate Romania sa faca fata rigorilor impuse de Uniunea Europeana. Cresterea economica, desi mai putin accentuata decat in anii trecuti, inflatia in scadere si valoarea relativ multumitoare a investitiilor straine ii pot determina pe multi sa fie optimisti. Salariile extrem de mici si somajul, in special cel ascuns, neinclus in statistici, sunt semne clare ca Romania nu se descurca onorabil nici macar acum, cand nu are de dat explicatii pentru fiecare pas pe care il face. Iar, la toate acestea se mai adauga niste cifre ingrijoratoare. In primul trimestru al anului, din cauza ritmului diferit de crestere a importurilor fata de exporturi, deficitul comercial a crescut cu 49,5%. Astfel, potrivit Institutului National de Statistica, exporturile au crescut cu 21,9%, iar importurile, cu 28,4%.
Ministerul Economiei si Comertului sustine ca nivelul mare al importurilor este determinat atat de necesarul de materii prime energetice pentru perioada de iarna, cat si de achizitia de echipamente necesare modernizarii economiei. Totusi, cele 399,5 milioane de euro, la cat se ridica cresterile la importurile de titei, gaze si carbune, nici nu se justifica – dar aici este o alta discutie – si nici nu au darul de a explica un deficit comercial de aproape 50%. Iar incercarea de a mai pune deficitul pe seama achizitiei de echipamente necesare modernizarii economiei, pentru cei ce stiu cum arata in acest moment industria romaneasca, nu poate parea decat o gluma proasta.
Care este starea economiei romanesti, cine este de vina si, mai ales, ce trebuie facut vedeti sambata la Capital TV.