Per ansamblul lui 2010, Produsul Intern Brut a primei economii mondiale a crescut cu 2,9% faţă de 2009, ajungând la 14.660,2 miliarde de dolari, conform estimărilor preliminare publicate de Departamentul Comerţului.
Economia a recuperat pierderile din perioada recesiunii – decembrie 2007 – iunie 2009 – stagnând în 2008, şi înregistrând o contracţie de 2,6% în 2009.
Creşterea economică s-a accelerat în trimestrul al patrulea, datorită consumului în gospodării şi exporturilor, în primul rând, însă şi datorită investiţiilor în întreprinderi, arată datele ministerului. Faţă de trimestrul precedent, economia a crescut cu 3,2%, sub estimările analiştilor, care estimau o creştere de 3,7%. În trimestrul al treilea al anului, economia americană a crescut cu 2,6%.
În termeni reali, luându-se în considerare efectele inflaţiei, PIB-ul SUA a stabilit un nou record în trimestrul al patrulea al anului, la 13.382,6 miliarde de dolari, depăşind valoarea din toamna lui 2007, înainte de recesiune.
O nouă recesiune, de care mulţi se temeau la începutul lui 2010, nu a avut loc. Din contră, economia americană a fost mult mai solidă la finalul anului decât în primul trimestru.
Consumul a redevenit un factor cheie al creşterii economice. A crescut cu 4,4% în ultimul trimestru, asigurând doar el peste 3% din creştere, ceea ce nu s-a mai întâmplat din primul trimestru al lui 2006.
Sub efectul creşterii exporturilor şi scăderii importurilor, comerţul extern a adus aproape 3,5 procente la creşterea SUA.
Această creştere a fost totuşi contrabalansată de variaţia nivelului mărfurilor în magazine, rezultând în mare parte din această dublă mişcare a importurilor şi exporturilor: încetinirea stocurilor a afectat creşterea, cu 3,7 procente.
Deşi au încetinit faţă de trimestrul al treilea, investiţiile companiilor au crescut cu 4,4% în perioada de toamnă, ajutând creşterea cu jumătate de punct procentual.
Investiţiile gospodăriilor în imobiliare – punctul slab al reluării creşterii – s-au stabilizat după scăderea masivă din trimestrul precedent, aducând doar 0,1 puncte procentuale la creşterea PIB. Această contribuţie a fost contrabalansată de o scădere uşoară a cheltuielilor publice.
Continuând până acum o creştere susţinută, vânzările finale, care arată cererea globală în Statele Unite (companii, stat şi gospodării), au crescut în trimestrul al patrulea, cu 7,1%.
Doar în 1984, perioadă de recuperare rapidă după criza de la începutul anilor ’80, SUA a mai cunoscut o reluare atât de solidă a creşterii.
SURSA: Agerpres