Directorul biroului pentru Buget al Casei Albe, Peter Orszag, a declarat că economia SUA nu mai este în „cădere liberă”, însă nu a ieşit din zona de pericol, informează Mediafax.
„Căderea liberă a economiei pare să se fi oprit”, a declarat Peter Orszag la postul de televiziune CNN.
Economia SUA, cea mai mare a lumii, a intrat în recesiune la sfârşitul anului 2007. Începând cu vara anului trecut, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat trei trimestre consecutive de scădere.
„Nu suntem încă în afara zonei de pericol, însă există speranţă”, a afirmat Orszag.
Oficialul a subliniat faptul că vastul program de relansare economică de 787 miliarde dolari aprobat de Congres în februarie şi pus în aplicare de administraţia preşedintelui Barack Obama are nevoie de timp pentru a-şi face simţit efectul pe deplin.
SURSA: Mediafax