Cei care au urmarit, i ultimii zece ani, guvernele care s-au perindat prin Palatul Victoria au, probabil, senzatia de deja vu i fata deciziilor recente ale cabinetului Adrian Nastase. Sprijinul acordat de stat pentru marile societati pe care le are de administrat nu este o noutate. Ani la rind, premierii cu orientari politice de dreapta sau de stinga au deschis larg punga pentru a varsa bani i gradina companiilor cu pierderi.
Sa luam exemplul companiei Tarom. Premierul Adrian Nastase declara de curind ca pierderile suferite de Tarom sunt rezultatul greselilor de management, din 1998 icoace. Cine are timp si chef sa rascoleasca i istoricul companiei aeriene nationale va vedea ca nu este asa. Planuri de restructurare a Tarom au existat din 1994, si nici unul nu a fost aplicat astfel icit sa dea vreun rezultat. La mijlocul anului 1996, cind PDSR se afla la putere, compania iregistra pierderi de peste 20 milioane dolari. in acelasi timp, se vorbea despre „salvarea” Tarom, ceea ce arata clar ca problemele nu dateaza de pe vremea guvernarii CDR. Felul i care sunt structurate cursele, personalul supradimensionat, o flota nu prea bine gindita si incapacitatea de a achita datoriile catre furnizori au fost mereu probleme la ordinea zilei pentru Tarom.
Greselile nu apartin ultimilor patru ani. intreaga istorie postdecembrista a Tarom este o mare greseala de management, care a dus la o izolare totala a companiei si la pierderi ce nu vor putea fi rezolvate prin eliminarea citorva curse si concedierea a 10% din angajati. Tarom trebuie sa decida ce vrea sa fie: un transportator international, regional sau european; va avea cele mai mici tarife sau cele mai bune servicii… in lipsa unor astfel de planuri strategice, creditul de 300 miliarde lei acordat recent nu reprezinta decit bani aruncati i vint de catre Guvern, sub acoperirea unor vagi promisiuni de restructurare.
Cazul uzinei Tractorul din Brasov este si el un exemplu i ceea ce priveste deciziile strategice: are Rominia nevoie de fabrica de tractoare? Cei care au studiat piata de profil si au evaluat avantajele comparative ale uzinei brasovene ar trebui sa poata oferi un raspuns la aceasta itrebare. De vreme ce problemele de la Brasov dateaza tot de acum opt-noua ani si din moment ce toate guvernarile au pompat bani aici, este probabil ca raspunsul la itrebare este afirmativ. Cu toate zecile de milioane de dolari pompate de-a lungul ultimilor zece ani, Tractorul este tot i prag de faliment si nu are nici o sansa de a depasi criza, asa ca este putin probabil ca cele 1.000 de miliarde lei acordate acum vor aduce o schimbare decisiva. Ele reprezinta doar o subventie mascata si, o data disparuta subventia, problemele vor reaparea. Cei care au facut analizele mentionate mai sus ar trebui sa revada faptele: poate ca uzina Tractorul trebuie vinduta sau macar data i administrare cuiva care se pricepe sa conduca o companie i viata reala, nu sub un clopot de sticla, cu comenzi de la stat.
in ceea ce priveste deciziile luate pentru societatea Tutunul Rominesc (SNTR) si Siderca, acestea pot fi interpretate si ele i diverse feluri. La SNTR decizia pare oarecum logica, avind i vedere ca societatea a fost una dintre cele mai profitabile din industria romineasca. Aminarea platii datoriilor catre stat ar da ragazul pentru repornirea productiei. in acelasi timp, pe o piata cu concurenta puternica, asa cum este cea a tigarilor, Guvernul a introdus o distorsiune majora, creind conditii privilegiate pentru un jucator. Mult mai greu este isa de gasit o justificare pentru resuscitarea Sidercai, justificare pe care Guvernul nu a oferit-o ica.
Din pacate, guvernarea PDSR pare sa opteze pentru tinerea companiilor de stat sub clopot de sticla, asa cum a facut-o si pina i 1996. Singura diferenta este aceea ca, itre timp, economia mondiala a devenit mult mai competitiva, iar Rominia s-a afundat mai adinc i iluzia ca ar putea avea o industrie multilateral dezvoltata.