functioneaza partial sau total in afara cadrului legal. Situatia este insa cu mult mai delicata in categoria tarilor in curs de dezvoltare, unde economia subterana a inghitit deja 80% din constructii, textile si comertul cu amanuntul si 20-30% din industria de piese auto, alimentara, electronica si de software. De aceea, intr-o lume in care Africa ori America de Sud isi realizeaza peste 40% din PIB in conditii ilicite, in care Georgia si Bolivia, veritabile campioane mondiale, au depasit cota de 67%, Uniunea Europeana ramane, totusi, un teritoriu al legii si ordinii. Cu atat mai mult cu cat ceea ce poate fi numita economia ascunsa a comunitatii europene consta mai ales in operatiuni economice legitime, dar neinregistrate, si mai putin in afaceri ilegale de genul traficului de droguri, de persoane ori de arme. Cu toate acestea, unul dintre cei mai importanti vectori ai acestei economii invizibile, anume evaziunea fiscala, a fost calculata, prin diferenta dintre conturile nationale si statisticile oficiale, la o rata de 15% pentru Portugalia, 20% pentru Belgia si Grecia, 24% pentru Spania si, nivel record pentru Uniunea Europeana, la nu mai putin de 35% pentru Italia. Intr-o situatie sensibil mai buna se afla Danemarca (3,8%), Franta (9,8%), Germania (7,5%), Olanda (1,6%) si Marea Britanie (6,5%). Ca mai toate flagelurile moderne, economia subterana (care este o descoperire relativ recenta, de pe la inceputurile anilor 70), pare sa fie rezistenta la orice tratament care a putut fi imaginat pana astazi, inclusiv de catre ultraperformantele autoritati comunitare si nationale din Uniunea Europeana. Ceea ce a inceput sa ingrijoreze in egala masura pe analisti si pe oficialitati este faptul ca, in ultima perioada, expansiunea economiei invizibile se produce pe fondul unor modificari structurale, care tind sa faca extrem de complicata sarcina limitarii si, eventual, diminuarii fenomenului. Primul fapt este ca profilul intreprinzatorului informal s-a diversificat. Imaginea clasica a vanzatorului ambulant, a micului traficant de frontiera si a micii afaceri de familie nu mai reprezinta decat partial domeniul; acesta incepe sa includa lanturi de supermarketuri, mari furnizori de piese auto, integratori de aparatura electronica si producatori importanti din industria manufacturiera, care opereaza mai mult sau mai putin la suprafata.Al doilea fapt este destramarea unui mit vechi si drag tuturor guvernelor, anume ca programele de asistenta si de microcredite, furnizate cu insistenta, vor atrage, cu timpul, tot mai multe afaceri in economia oficiala. Un recent studiu dat publicitatii de trimestrialul McKinsey opune acest gen de politici costurilor pe care trebuie sa le plateasca firmele care opereaza legal si transparent, consumatorii si statul, in conditiile in care economia gri nu a incetat sa prospere.Al treilea fapt este ca tolerarea economiei informale pentru a salva sute de mii de locuri de munca nu mai este o implicatie ce trebuie sa fie acceptata neconditionat. Mai intai, pentru ca UE isi acopera majoritatea deficitului de forta de munca prin aportul imigrantilor, ceea ce a creat in Italia o situatie de-a dreptul problematica: 2,5 milioane de straini cu permis de munca si cel putin tot atatia lucrand ilegal, intr-un sector informal ale carui proportii surclaseaza India ori Costa Rica. Ca efect mai nou, controlul cvasiinexistent al autoritatii asupra acestei zone multiplica riscul atacurilor teroriste.Solutia comunitara la aceasta din urma problema, cu care se confrunta totii vechii membri ai UE, ar putea fi institutionalizarea unui flux bine reglementat si controlat de forta de munca dinspre nou venitele tari est-europene, intre care subintelegem si Romania si Bulgaria. Numai ca atat Bruxelles-ul, cat si capitalele nationale din UE ezita sa ia o decizie rationala, in vreme ce piata neagra a muncii infloreste. Complicatia cea mai delicata pe care o genereaza intrarea cu drepturi depline a tarilor est-europene in Comunitate nu este insa neaparat legata de suma de probleme incalcite pe care acestea le aduc dupa ele. Austriacul Friedrich Schneider, cel mai renumit expert in materie de economie subterana, vede in dezvoltarea acestui sector in UE nu atat o strategie de supravietuire din partea intreprinzatorilor, cat un sentiment acut de revolta a cetatenilor fata de faptul ca li se cer contributii tot mai mari la buget, fara ca guvernele, absorbite de logica propriilor politici, sa le ofere beneficii in compensatie. Fenomenul este direct legat de costurile uriase ale largirii Uniunii, suportate de cetateanul comunitar, si constituie contributia nedorita a est-europenilor la economia subterana a Comunitatii, dincolo de aportul in natura, care este propriul lor sector informal, in valoare neta de aproximativ 90 de miliarde de euro, daca ne includem si pe noi.
De ce se refugiaza Intreprinzatorii
· Costuri administrative prea mari pentru inregistrarea si operarea in conditii de legalitate (proceduri complicate, taxe excesive, consum mare de timp, birocratie, coruptie).
· Productivitate foarte scazuta, incapacitatea de a suporta costurile in conditii de concurenta; daca ar trece instantaneu in sectorul formal, majoritatea acestor afaceri ar trebui inchise imediat.
· Instabilitatea economica, politicile de austeritate si, nu rareori, interventiile FMI, avand ca efect o fiscalitate greu de suportat in conditii de (deplina) legalitate.
· Incapacitatea autoritatilor de a asigura aplicarea legii (functionari putini, nepregatiti, corupti; lacune normative, sanctiuni simbolice; justitie ineficienta).
· Standardele sociale si morale din majoritatea tarilor nu exclud, nici nu sanctioneaza astfel de comportamente, iar consumatorii accepta sa fie complici.
