În peisajul economic european în care până şi ţările despre care se spunea că pot face faţă crizei au început să fie lovite de ameninţările recesiunii,o ţară se pare că va sări peste criză fără să treacă în zona roşie. Este vorba despre Grecia. Deşi nici aici situaţia nu este tocmai roz, scenariile cele mai pesimiste de până acum arată o creştere de 0%, în timp ce Comisia Europeană estimează o creştere de 0,3%. 35% dintre greci nu sunt, oficial, salaria
În peisajul economic european în care până şi ţările despre care se spunea că pot face faţă crizei au început să fie lovite de ameninţările recesiunii,o ţară se pare că va sări peste criză fără să treacă în zona roşie. Este vorba despre Grecia.
Deşi nici aici situaţia nu este tocmai roz, scenariile cele mai pesimiste de până acum arată o creştere de 0%, în timp ce Comisia Europeană estimează o creştere de 0,3%.
35% dintre greci nu sunt, oficial, salariaţi
Economia paralelă în Grecia este evaluată la 28% de către Banca Mondială. Sectoarele care profită în mod tradiţional de acest lucru sunt profesiile liberale – tehnicienii, medicii, avocaţii, dar şi IMM-urile şi domeniul construcţiilor.
Din cauza economiei subterane, guvernul grec a schimbat în 2006 modalitatea de calcul a PIB-ului pentru ca cifrele creşterii economice să fie cât mai aproape de adevăr.
„Aproape 35% din greci nu sunt salariaţi, având ocupaţii nedeclarate oficial, în urma cărora pot scăpa de impozit”, spune Michalis Massourakis, şef de departament la Alpha Bank, cea mai mare a doua bancă din Grecia. Această situaţie permite unei mari părţi din populaţie să aibă o situaţie economică înfloritoare, spune analistul.
O altă caracteristică a economiei greceşti este aceea de a fi închisă. Are creşteri relativ moderate în perioade normale, însă este protejată în perioade de criză, spune George Sfakianakis, şef al consiliului de exoperţi din ministerul economiei.
Speranţe în turism şi pescuit
18% din Produsul Intern Brut: astfel poate fi caracterizat din punct de vedere economic turismul grec. Deşi agenţiile de turism estimează o scădere a numărului de turişti în acest an, grecii mizează încă pe acest potenţial.
De asemenea, Atena aspiră la o reluare rapidă a activităţii de pescuit, principalul motor al economiei sale, estimează analiştii economici.
Sursa: 20min.ch