Economia ţării se va prăbuşi! Scenariul negru care va afecta milioane de români

Situaţia politică din această perioadă din România ar putea avea efecte mult mai adânci, la nivel economic şi social. Fiecare zi fără un Guvern cu puteri depline apropie ţară noastră şi mai mult de o prăpastie din care cu greu îşi va mai putea reveni.

Situaţia politică din prezent din ţara noastră ar putea duce la o criză economică. Deocamdată, nu avem un Guvern cu puteri depline, ca urmare acesta poate adopta doar acte cu caracter administrativ, şi nu avem decât un Cabinet desemnat, care încă nu a trecut de votul de încredere al Parlamentului. Daca situaţia se va prelungi, vom resimţi efecte puternice asupra economiei, dar şi asupra mediului social.

Un prim efect va fi creşterea monedei unice europene. Rectificarea bugetară va întârzia, iar asta va duce la întârzieri ale fondurilor destinate multor instituţii. Chiar şi majorarea salariului minim preconizată pentru 2020 ar putea fi amânată, scrie antena3.ro.

Acestea nu sunt însă singurele probleme. Există un risc de întârzieri în finanţarea stocurilor pentru iarnă, dar şi un risc de neplată a subvenţiilor agricole, cauzat de lipsa rectificării bugetare din luna noiembrie. Plata subvenţiilor a fost demarată de patru zile. Specialiştii spun că se mai aşteaptă la o creştere a dobânzilor pentru împrumuturile de stat, situaţia politică incertă crescând costul finanţării statului. Dacă în prezent am văzut dobânzi mai bune de 4%, acestea ar putea să crească la 4,3%, cred economiştii.

Mai vorbim şi despre o creştere a costurilor de finanţare ale statului cu un punct procentual, ceea ce ar putea duce la o creştere a cheltuielilor cu 1,2 miliarde de lei anual. România ar putea fi pusă şi în situaţia de a pierde fonduri europene în valoare de 1,5 miliarde de euro doar în trimestrul IV din 2019, potrivit ministrului demis al Fondurilor Europene.

Analistul Adrian Benţa a comentat şi el impactul problemelor politice din aceste zile în economie: “Când sunt dispute politice la nivel înalt avem o depreciere a cursului de schimb, ceea ce duce la prețuri mai mari. Ar fi bine dacă s-ar reuși un Guvern stabil cât mai rapid.”