Teoriile cu privire la formarea poporului român sunt diverse și împărțite între istorici, însă obiectivul nostru astăzi nu este de a descoperi când și cum au apărut românii, ci cum funcționa economia după „mileniul negru”. Secolul XIV este cel în care cele două entități statale sunt formate, Țara Românească și Moldova, reperele istorice luându-i pe Basarab și Dragoș ca înființătorii primelor „state” române.

Un univers local

Primul lucru pe care trebuie să îl stabilim este imaginea lumii despre care discutăm. Lumea era una extrem de arhaică, unde relațiile dintre grupuri aveau loc doar în interiorul comunităților închise, deoarece nu existau legături între localități. Universul majorității oamenilor era limitat la spațiile satelor în care trăiau sau la vecinătățile apropriate. Doar categorii limitate de negustori se ocupau cu parcurgerea de distanțe mari, iar restul „exploratorilor” erau oierii care plecau din zona de deal în timpul transhumanței. La momentul în care atât Dragoș, cât și Basarab, înființează Țara Românească și Moldova, la mijlocul secolului al XIV-lea, nu existau relații comerciale controlate de către entitățile statale. Economia era una dependentă de producția de subzistență, oamenii produceau cât să trăiască și să supraviețuiască.

Cele mai multe date le avem despre valahi, locuitorii Țării Românești, care se ocupau în principal cu păstoritul. Una dintre teoriile formării poporului român este că a avut loc la sud de Dunăre, în teritoriul Bulgariei de astăzi, și că am emigrat cu oile la nord, de unde ne-am extins în spațiul carpato-danubiano-pontic. Pe de altă parte, sute de ani nu se poate vorbi despre o conducere sau o organizare statală în cele două teritorii, deoarece au fost constant aflate sub ocupația națiunilor cuceritoare. Explicația istorică pentru conservarea poporului român este plata tributului – populațiile migratoare și războinice nu aveau niciun interes în a se stabili în teritoriul României de astăzi, deoarece câștigau mai mult prin plata tributurilor de la populația aflată sub ocupare.

Viața românilor acum 700 de ani

În Țara Românească, populația era stabilită în zonele de munte sau de deal, de unde și numele de Muntenia. Formarea organismelor statale precum a instituției domniei în secolul XIV ne arată că forme de administrare similare existau și anterior, însă la nivel local. Este ceea ce Nicolae Iorga denumea ca fiind „obștile sătești”, organizații administrative locale ce taxau propria populație pentru a-și întări puterea militară. Așa s-au ridicat conducătorii locali, care se afirmau ca lideri de dinaintea epocii feudale.

Pe de altă parte, nu există proprietate privată în afară de propria casă sau curte a oamenilor. Pământurile erau muncite la comun, iar producția era împărțită. Se practica agricultura de subzistență, dar și creșterea animalelor sau vânătoarea. Nu exista un lider al tuturor satelor, dar existau lideri locali care se întâlneau și discutau. Creșterea demografică în scurtele perioade de stabilitate au dus la trecearea de la o societate pastorală, în Țara Românească, la una agricolă, care prelucra pământul, însă pe parcursul a sute de ani. În timpul domeniei lui Mircea cel Bătrân, spre exemplu, economia nu era una centralizată, iar pământul nu era împărțit în loturi. Moneda era folosită doar de negustori sau de străini, iar oamenii de rând realizau schimburi prin troc. Tot la sfârșitul secolului XIV apar primele evidențe ale relațiilor comerciale cu Poarta, deoarece Mircea cel Bătrân începe să plătească tribut, iar comerțul cu Brașovul crește exponențial. În jurul anului 1400 se pun bazele legăturilor economice cu Ungaria, Polonia sau Imperiul Otoman, la nivel de tratat, iar aceste relații încep să fie taxate de către domnitori, iar cu banii obținuți aceștia își întrețineau armatele.

Averile strânse de pe urma taxelor

Taxele erau strânsă de către boieri, care aveau un rol militar foarte important. Fiecare boier avea la curtea sa militari pe care îi plătea din tributul strâns de la populație, iar militarii aveau scopul de a proteja boierul, dar și populația plătitoare de taxe. Însă, nu este clar nici în momentul de față cum s-au ridicat boierii și au ajuns să conducă satele care erau „libere”. Spre exemplu, în 1330, regele ungar Carol Robert invada Valahia, iar Basarab I a încercat să îl cumpere cu  cu 7000 de mărci argint, echivalentul la vremea respectivă la 1,2 tone de argint conform informațiilor lui Daniel Chirot, sociolog american de renume internațional. Carol Robert nu a acceptat, și într-un sfârșit a pierdut lupta cu Basarab, însă acest eveniment istoric nu este de importanță în subiectul nostru.

Importanța desăvârșită este dată de nuanța materială a averii domnului – cum a putut să strângă o cantitate atât de mare de argint în condițiile în care taxele pe care Basarab le aduna erau în natură? Boierii, și mai ales țăranii, nu aveau cum să transforme foarte simplu resursele naturale în unele bănoase, iar Basarab avea la dispoziție o avere ce putea angaja o armată de mii de oameni. Pe de altă parte, în Țara Românească nu se practica mineritul, dovadă că arginții nu puteau fi exploatați din natură. Acest lucru ne arată că se practica un comerț „înfloritor” încă de dinainte de anii 1300, dovada fiind averile pe care domnitorii le aveau la îndemână. Ca explicație, Daniel Chirot face trimitere la dominația mongolă. Mongolii au stat pentru un scurt timp în Țara Românească, dar în Moldova au rămas staționați aproape 100 de ani, iar în acest timp au creat o rețea de drumuri și rute comerciale care după retragerea lor din Europa a rămas utilizată de conducătorii locali despre care am discutat anterior.

Articolul a fost publicat în revista CAPITAL, numărul 1/2021, din luna ianuarie. Pentru mai multe articole de acest tip, analize economice, interviuri cu milionari sau istorie economică, restul numerelor sunt disponibile pe magazinul online agoramag.ro.