Economia britanică a înregistrat în primul trimestru din acest an cel mai lent ritm de creştere din 2012, pe fondul declinului din sectorul construcţiilor, afectat de vremea nefavorabilă, transmite BBC.
Produsul Intern Brut al Marii Britanii a încetinit la 0,1% în primele trei luni din 2018, de la 0,4% în trimestrul patru din 2017, a anunţat vineri Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Analiştii se aşteptau la un avans de 0,3% în perioada ianuarie – martie 2018.
Vremea extremă din ultimele luni a avut un impact „relativ mic”, a apreciat ONS.
Rob Kent-Smith, director în cadrul ONS, a afirmat: „Estimarea noastră iniţială arată că economia britanică a înregistrat cel mai lent ritm de creştere din 2012, pe fondul declinului din industrie şi construcţii. Deşi zăpada a avut un oarecare impact asupra economiei, în special în sectorul construcţiilor şi în retail, efectul general a fost limitat, deoarece vremea nefavorabilă a majorat consumul de energie şi vânzările online”.
Sectorul construcţiilor a înregistrat în primul trimestru din acest an un declin de 3,3%, iar industria un avans de 0,2%.
Industriile legate de consum, cum ar fi retailul, au scăzut semnificativ, pe fondul majorării inflaţiei, care a redus puterea de cumpărare, şi al creşterii lente a salariilor.
AGERPRES