Economiile țărilor BRIC (Brazilia, Rusia, India și China) le devansează pe cele din țările G7 cu peste o treime (35%) la capitolul atragerii de investiții străine directe (ISD), potrivit unui nou studiu al UHY.
Anul trecut, fluxurile totale de ISD au reprezentat 2,3% din PIB-ul total al țărilor BRIC. Comparativ, ISD s‑au cifrat la 1,7% din PIB-ul țărilor G7 și la 2,2% din PIB-ul total mondial, conform UHY.
Țările sunt interesate să atragă ISD deoarece acestea contribuie la alimentarea creșterii economice. Pe lângă faptul că stimulează crearea de locuri de muncă și încasările din impozite, investițiile străine directe pot da un impuls competitivității și productivității prin transferul de cunoștințe sau prin investiția în procese, tehnologii sau infrastructuri mai bune.
Studiul UHY a examinat fluxurile de ISD de anul trecut din 45 de economii naționale majore din întreaga lume, măsurând gradul de succes al respectivelor economii în atragerea de ISD, raportat la PIB.
Brazilia a atras ISD egale cu 4,2% din PIB în 2015, în timp ce ISD atrase de China în același an au reprezentat 2,3% din PIB. Cele două țări s‑au clasat și pe locurile al treilea și, respectiv, al doilea ca volum absolut al ISD atrase (75 mld. USD și, respectiv, 250 mld. USD), după ocupanta locului întâi, SUA (379 mld. USD în total).
Economiile țărilor BRIC au primit ISD totale în valoare de 375 md. USD – o creștere de 59% față de acum cinci ani (2010), când cifra a fost de 236 mld. USD.
Pe parcursul acestei perioade de cinci ani, totalul ISD atrase de China în termeni absoluți a crescut de mai bine de două ori – de la 115 mld. USD în 2010.
UHY arată că economiile țărilor BRIC sunt percepute ca oferind mai multe oportunități de dezvoltare pentru companiile multinaționale decât economiile mai mature ale țărilor G7.
De asemenea, continuă tendința de amplasare a capacităților de producție în țările BRIC, în defavoarea țărilor occidentale. Această tendință se aplică în mod deosebit unor țări precum China, unde factorii‑cheie sunt costurile scăzute ale mâinii de lucru, disponibilitatea resurselor și un climat de afaceri favorabil.
”Și alte piețe emergente, precum România, sunt în căutare de modalități de a atrage un volum mai mare de investiții străine. De exemplu, țara noastră a creat, la începutul anului 2017, o nouă instituție denumită Invest Romania, al cărei scop este să ofere asistență companiilor străine care doresc să investească în România. Cu toate acestea, măsurile fiscale introduse de noul guvern ar putea avea un impact mai mare asupra consumatorilor decât asupra sporirii ISD”, a spus Camelia Dobre, manging partner la UHY Audit CD.
Totuși, Rusia a înregistrat ISD în valoare de numai 0,5% din economia sa (6,5 mld. USD în total), în urma sancțiunilor care continuă să afecteze economia și a tensiunilor geopolitice care descurajează investițiile comerciale potențiale.
Din țările G7, Japonia și Italia au înregistrat cele mai slabe performanțe, cu ISD atrase de 0% și, respectiv, 0,7% din PIB. Și Germania s‑a situat sub medie, cu doar 1,4% (46 mld. USD). La nivel de continent, Europa a atras ISD de 2% din PIB total, ușor sub media globală de 2,2% din PIB total mondial.
Potrivit UHY, aceasta este probabil să se datoreze, în parte, complexității procesului de înființare de companii în Germania, care poate descuraja anumite tipuri de investiții străine.
Și Marea Britanie se află mult sub media globală, atrăgând ISD de numai 1,8% din PIB (50 mld. USD) în 2015. Nesiguranța determinată de referendumul privind Brexit-ul Regatului Unit ar putea descuraja companiile multinaționale și alți investitori străini de la a investi în această țară în viitor.
Economiile țărilor ASEAN (Asociația Națiunilor din Sud-Estul Asiei) au depășit chiar și țările BRIC în ceea ce privește cota deținută de ISD, atrăgând investiții străine reprezentând 5,3% din PIB.
Singapore a câștigat ISD în valoare de 22,3% din PIB (65 mld. USD în total) – ceea ce se datorează probabil în mare parte statutului său de centru financiar semnificativ, care îi permite să atragă fluxuri imense de capital în timp ce pe cuprinsul Asiei de Sud-Est se generează tot mai multă bogăție.
Cambogia și Vietnam au înregistrat și ele cote ridicate ale ISD (9,4% și, respectiv, 6,2%), fiind considerate locuri preferate de companiile care își delocalizează producția și sunt dornice să se orienteze și spre alte destinații decât China.
UHY precizează că stabilirea anul trecut a acestei noi comunități economice este susceptibilă să le dea companiilor externe și altor investitori o încredere crescută în posibilitățile de investiție, având în vedere că aceștia caută să își raționalizeze operațiunile în urma coborârii barierelor privind comerțul și forța de muncă din regiune.
„În ciuda încetinirii de pe piețele emergente, economiile țărilor BRIC continuă să atragă volume crescute de ISD – în timp ce țările G7 rămân în urmă la acest capitol. Aportul de investiții făcute de companiile străine este un semn de încredere într‑o economie, dând un impuls dezvoltării afacerilor, creării de locuri de muncă și progresului în domenii precum inovația și infrastructura. Țări precum China în mod special se concentrează de ceva vreme asupra promovării unui mediu care încurajează investițiile străine”, spune președintele UHY, Bernard Fay.