Ritmul de creștere a prețurilor la bunuri, servicii, dar mai ales la utilități este din ce în ce mai mare, astfel că sfatul specialiștilor este să fim precauți în ceea ce privește bugetul personal și să ne îndreptăm mai mult atenția spre economisire. Depozitele bancare reprezintă o soluție avantajoasă și sigură de economisire, aceste produse având cea mai mare pondere din 2009 până în prezent. Totodată, dobânzile la depozite au crescut considerabil în ultimul an.
În situații dificile, este important să acționăm prudent și să economisim cu gândul la viitor. Planificarea bugetului pe termen lung și economisirea sunt două măsuri simple și la îndemână oricui pentru a fi protejat în fața oricăror provocări financiare generate de contextul volatil al acestei perioade.
Cum funcționează depozitele bancare?
Depozitele bancare pot varia în funcție de instituțiile financiare. Cel mai des întâlnite sunt conturile clasice de economii și depozitele la termen. Conturile de economii oferă posibilitatea de a pune bani deoparte în orice moment, de exemplu la fiecare salariu, având în același timp acces oricând la bani. La ING, contul de economii oferă în prezent o dobândă de 2,5% pe an. Acesta poate fi alimentat direct din aplicația de internet și mobile banking Home’Bank, iar suma poate fi retrasă oricând fără riscul de a pierde dobânda. Contul de economii este fără costuri, nu există comisioane pentru deschiderea, administrarea sau închiderea acestuia, și nici pentru încasările sau transferurile din acest cont.
Depozitele la termen in lei au scadența la trei luni, șase luni sau un an, iar în funcție de opțiunea potrivită fiecărui client, acesta poate beneficia de:
Depozit cu scadență la 3 luni – Dobândă de 4,75% pe an;
Depozit cu scadență la 6 luni – Dobândă de 5,25% pe an;
Depozit cu scadență la 1 an – Dobândă de 7% pe an.
Depozitul Bonus se poate deschide simplu din aplicația Home’Bank. Acesta se aplică sumelor nou economisite, până la 5 milioane lei, iar clienții beneficiază de o dobândă de 7% pe an, pe o perioadă de 4 luni dacă au ING Card Complet cu venituri recurente și minim o plată pe lună din contul respectiv, altfel rata dobânzii este 6,5% .
Importanța educației financiare în contexte imprevizibile
Tot mai mulți români sunt îngrijorați de impredictibilitatea din ultimul timp. Conform unui studiu ING Bank, 80% dintre români vânează reducerile și promoțiile în cumpărăturile zilnice, în timp ce 70% au încercat să reducă costurile la facturi. Totuși, oamenii sunt încă reticenți să apeleze la informații și instrumente specializate, cum ar fi un buget lunar sau o aplicație, studiul arătând că 40% dintre aceștia economisesc din instinct. Pentru a contribui la schimbarea acestei mentalități, băncile s-au implicat în ultimii ani în numeroase proiecte de educație financiară.
„Evoluția noastră ca societate, dar mai ales schimbările din ultimii 2 ani ne aduc tot mai mult în față nevoia de a ne construi o viață sănătoasă financiar. Sănătos financiar însemnând să am siguranță când mă confrunt cu un moment dificil, să pot face față șocurilor financiare, să pot avea un trai decent și, nu în ultimul rând, să pot planifica pentru următoarea etapă din viața mea.
Pentru mulți dintre noi e un mix greu de atins, mai ales când ne gândim că 1 din 3 români se află în risc de sărăcie. De aceea, din partea noastră, ca instituție financiară, e important să punem la dispoziție o serie extinsă de instrumente care pot contribui la sănătatea financiară a clienților noștri, dar și să depunem eforturi suplimentare pentru a explica beneficiile acestora și pentru a-i ajuta pe clienți să aleagă produsul potrivit, la momentul potrivit. Un exemplu în acest sens este platforma „Cât ai spune leu”, dar și alte programe, precum Banometru și Startarium, pe care le-am dezvoltat alături de parteneri ONG și care s-au dovedit foarte utile pentru clienții noștri și pentru români, în general. Banometru este un program de sănătate financiară care oferă sprijin concret, personalizat și gratuit pentru cei care se confruntă cu situații financiare dificile, în timp ce Startarium este dedicat celor care vor să înceapă sau să crească o afacere.
Nu există o soluție unică salvatoare într-un context financiar dificil, însă e important de spus că există opțiuni, fie că ele vin din partea băncilor, a centrelor de soluționare precum CSALB sau a societății civile.”, susține Alexandra Maier, Sustainability Manager ING Bank.
Atunci când se gândesc la viitor, cei mai mulți oameni iau în considerare fie modalități prin care își pot crește veniturile, fie prin care pot să investească. Cea mai ușoară soluție de a investi într-un viitor sigur din punct de vedere financiar este preocuparea pentru educație, iar educația în spectrul ei larg cuprinde inclusiv educația financiară. În acest sens, instituțiile financiare pun la dispoziția românilor informații necesare pentru o mai bună organizare a bugetului și mai multă predictibilitate pentru viitor.
Un astfel de ajutor este și Banometru – un program gratuit de sănătate financiară care oferă cursuri online, webinarii și ședințe de coaching 100% gratuite celor care își doresc să aibă o relație mai echilibrată cu banii. Cursurile îi ajută pe cei interesați să privească situația lor financiară dintr-o perspectivă nouă, iar consilierii independenți, din partea Asociației Educație pentru Viața Reală, îi ghidează cu un plan personalizat pentru sănătatea lor financiară. De asemenea, platforma este o resursă foarte bună pentru cei care doresc să afle mai multe despre produse de economisire, calculatoare de economisire sau cum să-și facă un buget lunar.
De asemenea, platforma Cât ai spune Leu vine în întâmpinarea celor interesați cu o gamă largă de materiale în formate digitale: articole, podcast-uri sau videouri.
În plus față de soluțiile recomandate pentru siguranța financiară detaliate mai sus – depozitele financiare și investiția în educația financiară – specialiștii ING recomandă pe platforma Cât ai spune Leu 7 lucruri pe care le poți face pentru asigurarea unui viitor mai bun:
Sau
Iată care sunt cei 7 pași pe care specialiștii ING îi recomandă pentru a te asigura că te vei bucura de un viitor mai bun din punct de vedere financiar:
- Stabilirea unor obiective pe termen lung (3 – 5 ani);
- Economisirea în mai multe locuri (depozite bancare, asigurări de viață, pensie privată);
- Posibilitatea investiției unei părți din economii;
- Încheierea unei asigurări de viață;
- Asigurare de sănătate;
- Realizarea unei pensii private;
- Investiția în sine.
articol sustinut de ING Bank