Staţiunea se află pe râul Tatai, la est de Koh Kong, în partea de sud a munţilor Cardamom. Aflat la jumătatea drumului dintre Bangkok şi Phnom Penh, domeniul este o zonă curată de pădure tropicală şi mangrove de coastă, care nu este prea promovată de traseele turistice.
Ajungi aici cu o ambarcaţiune, la una din seria de platforme plutitoare din lemn. Un ponton central găzduieşte un bar, un restaurant şi o bibliotecă. Există 12 corturi safari uriaşe şi super-luxoase şi alte şase de instalat în perspectivă, cu punţi private şi şezlonguri, cu două camere şi baie proprie, televizor cu ecran plat şi DVD playere, care par puţin nepotrivite în inima junglei. Dar acesta este stilul vieţii în ”sălbăticie”.
Majoritatea turiştilor din Cambodgia se duc în capitala Phnom Penh şi mai departe spre est şi spre templele din nord. Această regiune de coastă, parte din Coridorul de Conservare Koh Kong, adăposteşte unele dintre cele mai impresionante obiective turistice naturale ale ţării. Războiul civil îndelungat i-a ţinut la distanţă pe dezvoltatori, iar potenţialul pentru ecoturism este imens, deşi planează ameninţarea construirii unor hidrocentrale.
Un fost braconier este acum ghid pentru excursii în junglă, unde se pot vedea la faţa locului fauna şi flora sălbatică şi se pot vizita sate şi plantaţii.
Sursa: Agerpres
Ecoturism de lux în Cambodgia
12 februarie 2011, 09:30
Ultima modificare în 12 februarie 2011, 11:30
Există mai mult decât plaje şi temple în Cambodgia. O întreagă staţiune de lux pe apă este ideea strălucită a unui proprietar român, Valentin Pawlik, informează ziarul britanic The Guardian, în ediţia de sâmbătă.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Scumpiri la biletele de tren, metrou şi RATB
- Vânzările Volkswagen au crescut cu 20% pe an în ianuarie
- Axel Weber va demisiona de la Bundesbank la finele lunii aprilie
- Bancpost: Dobânzile la depozitele în lei vor coborî sub 5%
- BNR: Datoria externă a țării a crescut anul trecut cu 12%
- Estimare: inflația a fost de 0,6% în ianuarie
- Wizz Air lansează ruta Bucureşti – Malaga
- Primele statistici ale declaraţiei unice: doar o treime din formulare sunt depuse online
- Principalii exportatori ai României, în 2010: Dacia, Nokia, Honeywell
- BCR negociază cu clienții ieșirea din proces