Gigantul American International Group (AIG) a anunţat că CEO-ul şi preşedintele grupului, Edward M. Liddy, vă părăsi compania imediat ce vor fi găsiţi înlocuitori.
AIG a mai anunţat că board-ul director al companiei a decis ca cele două funcţii să nu mai fie deţinute de aceeaşi persoană. Recomandarea a venit din partea lui Liddy, care consideră că acest lucru va avea un mare impact asupra conducerii companiei pe viitor.
„Când vor fi găsiţi inlocuitori pentru cele două funcţii voi putea să mă retrag”, a declarat şeful AIG, în vârstă de 63 de ani. Liddy a fost numit CEO şi preşedinte al companiei în septembrie anul trecut.
„Deşi au fost realizate multe lucruri în cadrul companiei, rămân altele de dus la îndeplinire”, a spus oficialul AIG. Acesta a mai adăugat că AIG are nevoie, în procesul de recuprare, „de câţiva ani şi de o echipă de conducere care să fie pregătită pentru a relansa compania”.
Printre posibilii înlocuitori ai lui Liddy se numără Paula Reynolds, directorul pe probleme de restructurare, Evan Greenberg, directorul general al Ace Ltd sau fiul fostului lider al AIG, Maurice Hank Greenberg.
Viitorul şef al AIG va trebui să vândă din active, să stopeze plecarea clienţilor si al angajaţilor şi să achite împrumuturile acordat de guvernul american.
AIG a primit ajutoare federale în valoare de 170 de miliarde de dolari, începând cu luna septembrie 2008, în schimbul naţionalizării parţiale. Pe întregul an 2008, AIG a raportat pierderi nete totale de 99,3 miliarde de dolari, comparativ cu un profit net de 6,2 miliarde de dolari în 2007.
SURSA: The Huffington Post