EDF şi-a vândut activele din Polonia pentru 1,07 miliarde euro

PGE, cel mai mare producător polonez de electricitate, a anunţat vineri semnarea unui acord referitor la preluarea activelor din Polonia ale grupului francez de utilităţi EDF, inclusiv datoriile, pentru suma de 4,51 miliarde zloţi (1,07 miliarde euro), transmite Reuters.

Tranzacţia, care priveşte opt centrale de cogenerare (producţie de căldură şi electricitate) precum şi o termocentrală, face parte dintr-un plan mai amplu au autorităţilor poloneze vizând răscumpărarea unor active cheie de la investitorii străini. 

PGE, o companie energetică deţinută de statul polonez, a precizat că valoarea de 4,51 miliarde zloţi a tranzacţiei include suma de 2,45 miliarde zloţi pentru valoare activelor EDF Polska la care se adaugă datorii nete în valoare de 2,06 miliarde zloţi. Compania poloneză speră să finalizeze achiziţia până la data de 2 ianuarie 2018. 

"Preţul de aproximativ un miliard de euro oferit pentru această societate corespunde cu valoare de piaţă şi noi îl considerăm unul interesant", a declarat preşedintele PGE, Henryk Baranowski. 

Anul trecut, PGE a realizat un profit operaţional de 1,7 miliarde euro în timp ce activităţile din Polonia ale EDF au generat un profit operaţional de 261 milioane euro. 

Preocupat să asigure securitatea energetică a Poloniei, guvernul de la Varşovia a blocat la finele lui 2016 un proiect care viza divizarea companiei EDF Polska, prin care grupul vroia să vândă activele de cogenerare (producţie de căldură şi electricitate) către fondul australian IFM Investors iar termocentrala de la Rybnik grupului ceh EPH. Ca urmare a opoziţiei autorităţilor poloneze, grupul a intrat în negocieri cu un consorţiu de companii poloneze format din PGE, Enea, Energa şi PGNiG Termika. La final PGE a rămas singurul cumpărător al activelor EDF Polska.

AGERPRES