Costul votului rațional este mai mare decât beneficiul
În cartea sa „The Myth of the Rational Voter: Why Democracies Choose Bad Policies” (2007), Brian Caplan explică că primul motiv este de ordin practic: costul votului rațional este mai mare decât beneficiul. Un vot are șanse infime de a schimba rezultatul unei alegeri, astfel că alegătorul nu are niciun stimulent real să se informeze temeinic. Aceasta este esența conceptului de ignoranță rațională: e logic să nu te informezi, atâta timp cât efortul nu produce un rezultat concret.
Stând de vorbă cu unii oameni interesați de politică am înțeles de fiecare dată că Brian Caplan are dreptate. Acum, unii îl votează pe Nicușor Dan pentru că a apărut la o emisiune pentru gospodine alături de partenera de viață și a povestit cum au dansat prima dată. Alții nu-l votează pe Nicușor Dan “pentru că n-a făcut nimic în București”. Decizii bazate pe irațional, emanate fără efort. O matrice care poate fi aplicată fiecărui candidat.
Al doilea motiv este mai profund și ține de psihologia colectivă: partizanatul sistematic. Caplan identifică patru astfel de tendințe care deturnează rațiunea în decizia de vot alegătorului. Mă voi referi doar la două dintre ele, populare printre românii votanți, notează Dan Andronic în editorialul publicat de Evenimentul Zilei.
Mulți sunt adepți în continuare ai intervenției puternice a statului
Una din ele este preferința pentru intervenția statului, chiar și când aceasta dăunează eficienței economice. Exemplele recente cu “soluția” lui Călin Georgescu denumită suveranism-distributismul este exemplul cel mai simplu. Adică o intervenție masivă a Statului în economie și redistribuirea beneficiilor către oameni.
„Proprietatea productivă larg răspândită asigură un mecanism economic sănătos: lucrătorii sunt stăpâni pe pământ, pe utilaje și pe propriile aptitudini și astfel dețin controlul asupra propriului destin”, spunea Alesul în programul economic.
Unii nostalgici au suspinat adânc în amintirea comunismului și a au spus că pe vremea lor era mai bine. Alții, mai tineri și fără amintiri din vremea Cârmaciului, adepți ai cafelelor de specialitate, s-au gândit că n-ar fi rău ca Statul să le dea și lor ceva. Măcar de încă o cafea.
În 20 de ani, România s-a dezvoltat enorm. Dar asta nu ne împiedică să spunem că lucrurile merg prost
O alta, legată de prima, este percepția eronată că economia merge mai prost decât în realitate. De multe ori îi întreb pe cei cu care stau de vorbă dacă li se pare că România s-a schimbat față de acum 20 de ani. Răspunsul este invariabil, Da! Dar percepția că le merge prost este la fel de puternică.
De ce? Pentru că suntem o generație, ce a debutat în 1989 indiferent de vârstă, care nu a cunoscut decât un trend ascendent, uneori mai rapid, alteori mai lent. În funcție de crizele economice la nivel mondial și de priceperea guvernanților.
În 1990, România avea un PIB de 31 de miliarde de euro. Saltul spectaculos nu a fost după 25 de ani, când la finalul guvernării Adrian Năstase se dublase. În 2004, România avea un PIB de 60 de miliarde de euro. Explozia a venit în 2008, când s-a dublat, de la 70 miliarde (2005) la 140 de miliarde (2008). Astăzi avem undeva în jurul a 350 de miliarde de euro. În 20 de ani, România s-a dezvoltat enorm. Dar asta nu ne împiedică să spunem că lucrurile merg prost.
Rețelele sociale îți dau senzația că ești informat, că ești unic și că de fapt tu alegi
La considerațiile lui Caplan mai trebuie adăugat în zilele noastre încă un element: influența rețelelor sociale, rolul algoritmilor în influențarea intențiilor de vot. În esență, Facebook, TikTok, X, Truth Social sunt niște afaceri care vând timpul oamenilor. Cu cât stai mai mult online, cu atât niște miliardari devin și mai bogați.
Dar algoritmul îți dă senzația că ești informat, că ești unic și că de fapt tu alegi. Primele două sunt false, a treia este doar o consecință construită pe fals. Uităm că suntem într-un supermarket, nu într-o bibliotecă! Confundăm manipularea cu informarea, creând oportunități unor saltimbanci ai politicii. Astfel, pas cu pas, se construiește și o presiune socială care te împinge spre irațional.
Singurul sfat pe care l-aș da unui politician de tip Crin Antonescu, Victor Ponta, Elena Lasconi sau Daniel Funeriu este să nu piardă timpul cu explicarea rațională a unor concepte, ci să intre (într-un mod inteligent) direct în inima alegătorilor. Ca să nu ne trezim cu un saltimbanc al politicii în fruntea Statului.
