Editorial Dan Andronic. În editorialul care poate fi găsit pe evz.ro, jurnalistul Dan Andronic precizează că apariția Dianei Șoșoacă în Parlament nu este deloc surprinzătoare, în special pentru cei care au văzut dezbaterile din:
- 1990
- sesiunile din anii 1992-2000
Acesta continuă și spune că senatoarea este un Corneliu Vadim Tudor, dar care are mai puțină cultură. Jurnalistul o asemuiește și cu Gigi Becali, însă spune că are mai puțin credință.
”Diana Șoșoacă nu este o apariție surprinzătoare în Parlament. Cel puțin pentru cei care au văzut, ca și mine, dezbaterile din 1990 (CPUN) sau sesiunile din anii 1992-2000. Este un Corneliu Vadim Tudor cu mult mai puțină Cultură, sau un Gigi Becali cu mult mai puțină Credință.
Mult mai apropiată de stilul de guerillă politică inițiat de George Simion (AUR), Diana Șoșoacă a intuit că există o nișă politică interesantă. Iar inteligența ei politică, deloc de neglijat, a dus-o spre zonele urât mirositoare ale vremurilor noastre. Face orice e nevoie.
De la vizite ostentative la Ambasada Federației Ruse, până la scandaluri repetate în Parlament. Apelativele Bă și Mă țin loc de pronumele de politețe. În schimb cere respect din partea celorlalți”, se arată în editorial.
Diana Șoșoacă și-a cerut scuze în numele României
Dan Andronic spune că nu ar trebui căutată o logică în situație, deoarece aceasta nu există. I s-a părut remarcabil faptul că, în aprilie 2021, Diana Șoșoacă a cerut scuze în numele României pentru comemorarea masacrului de la Fântâna Albă din 1941, unde mulți români au fost uciși de soldații sovietici în timp ce încercau să treacă granița din Basarabia în România.
”Nu căutați o logică, pentru că nu există. Mi s-a părut exemplar pentru acest tip de comportament ideea de a-și cere scuze în numele României Ambasadei Federației în aprilie 2021, pentru comemorarea masacrului de la Fântană Albă din 1941. Atunci când sute, dacă nu mii, de români au fost uciși de soldații sovietici când încercau să treacă granița din Basarabia în România. De ce spun că este interesantă această atitudine? Pentru că tot Diana Șoșoacă se mândrește cu un trecut anti-comunist. De luptă cu rușii”, mai spune acesta.
Dan Andronic mai amintește de faptul că senatoarea a povestit că unii dintre membrii familiei sale s-au luptat cu comuniștii.
“Noi avem în familie, ca să zic aşa, eroi. Bunicul meu a luptat în al Doilea Război Mondial, la Cotul Donului. Un om care a iubit ţara enorm de mult. Am o mătuşă care a fost închisă pentru că a luptat împotriva regimului comunist”, îi mărturisea ea lui Ion Cristoiu.
Deocamdată pentru rușii pe care i-a eliminat bunică-su la Cotul Donului și revolta mătușii împotriva regimului sovietic nu și-a cerut scuze. Dar timpul nu este pierdut“, continuă el.
Diana Șoșoacă, o revelație a momentului
Editorial Dan Andronic. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic spune că senatoarea este considerată o revelație a momentului. Cu toate acestea, jurnalistul spune că o vede ca pe un instrument anti-AUR.
Mai mult, acesta spune că Diana Șoșoacă este mult mai vocală decât liderul AUR, George Simion.
“Revenim la politică. Diana Șoșoacă este considerată o revelație a momentului. O afirmație cu care aș fi mai circumspect, întrucât văd în ea un instrument anti-AUR. Este mult mai vocală și agresivă decât George Simion. Și atât. Nu prea are nimic consistent în materie de politică. Oferă doar o doză de circ parlamentar, spre deliciul galeriilor.
Conduce un partid tip one-man-show, iar aceasta este singura strategie care poate să-i aducă voturi. Voturi care vin din aceea parte radicală a electoratului AUR, la care George Simion nu mai poate apela. Pentru că a apărut un politician care este mai mult mai agitat psihomotor și mai agresiv în limbaj decât el. Și care, culmea, îl hărțuiește exact cum făcea el pe timpuri, cu alții. Iar aici, de câteva ori, l-au lăsat nervi. Ceea ce îl va costa în alegeri“, mai spune el.
AUR va pierde procente
Jurnalistul afirmă că pierderea procentelor electorale de către AUR-ul lui George Simion nu se datorează doar acestui motiv.
Alte cauze provin din etapele normale ale unei construcții politice pe care partidul lui George Simion nu reușește să le parcurgă într-un ritm adecvat.
Aceste aspecte includ:
- construcția filialelor în teritoriu
- strategia politică pentru 2024
- gestionarea valului de membri noi care se alătură partidului
“Numai că nu acesta este singurul motiv pentru care AUR-ul lui George Simion va pierde procente electorale. Cauzele sunt altele și țin de etapele normale ale unei construcții politice. Pe care partidul lui George Simion nu reușește să le parcurgă într-un ritm normal.
Aici mă refer la construcția filialelor în teritoriu, la strategia politică pentru 2024, la gestionarea valului de oameni nou-veniți în partid. Un partid care a intrat în Parlament având structura unui stup de albine și care trebuie să se transforme într-o cireadă de bizoni. Vina îi va aparține, așa cum i-a fost atribuit și succesul“, continuă el.
De asemenea, jurnalistul mai spune că. Diana Șoșoacă va atrage între 3 și 5 procente în cadrul alegerilor europarlamentare.
Va plasa, astfel, AUR pe locul doi sau trei.
Nu în ultimul rând, Dan Andronic mai menționează că distanța dintre AUR și Diana Șoșoacă este considerabilă, reprezentând un pericol real.
“Diana Șoșoacă îi va lua 3-5 procente la alegerile europarlamentare. AUR va fi pe locul doi sau trei. Distanța este destul de mare pentru a reprezenta un pericol real. Dar pentru AUR este diversiunea perfectă pentru a-i ține mintea ocupată. O diversiune încurajată de toți ceilalți actori, politici sau instituționali. Pentru că, așa cum demonstram unui candidat la alegerile prezidențiale din 2009, cea mai importantă resursă într-o campanie electorală este TIMPUL. Iar acesta curge în defavoarea AUR“, a notat acesta.