Donald Trump este cel mai probabil noul președinte al SUA. Ar fi cea mai spectaculoasă revenire în politică din 1948 încoace. Deocamdată încă se numără voturile și electorii, dar predicțiile New York Times (profund pro-Harris) sunt că va câștiga Trump. Așa spun și celelalte surse de media importante. Vom vedea. Dar până atunci să vedem dacă este ceva de învățat.
Lecția Trump
Lecția Trump. Ce se poate învăța din aceste alegeri? Câteva lucruri importante. Dar să explicăm ce s-a întâmplat în 1948, așa cum a relatat recent Politico, apoi să ne întoarcem în zilele noastre.
Harry Truman, devenit președinte după moartea lui FDR nu a reușit niciodată să atingă popularitatea regretatului său predecesor, Franklin Roosevelt. A avut dificultăți în gestionarea provocărilor economice și diplomatice complicate de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Sondajele de opinie publică, care erau încă la început, îl dădeau pe Truman în mod constant în urma a patru candidați. Imediat după Ziua Muncii, un sondaj a arătat că 44,3% dintre respondenți îl susțineau pe candidatul republican Thomas Dewey, față de 31,4% pentru președinte, scrie Dan Andronic într-un editorial EVZ.
Campania lui Truman
“În noiembrie 1947, consilierii Clark Clifford și Jim Rowe i-au furnizat președintelui un memoriu de 47 de pagini în care se descompunea dinamica coaliției New Deal a lui FDR. Aceștia recomandau o coaliție formată din diferite blocuri etnice și grupuri de interese: evrei, afro-americani, membri albi ai sindicatelor etnice, fermieri.
În loc să candideze pentru marele (electorat de) centru, președintele în funcție ar trebui să facă apel în mod strident la fiecare dintre aceste grupuri pe probleme care le interesează în mod direct. Pentru afro-americani, un sprijin puternic pentru drepturile civile. Pentru evrei, recunoașterea Israelului. Pentru muncitorii urbani și locuitorii din centura agricolă, o extindere a programelor New Deal.
În această abordare, Truman s-a bucurat de un al treilea avantaj: Congresul controlat de Partidul Republican. Rowe și Clifford recomandau ca administrația să selecteze problemele asupra cărora va exista un conflict cu majoritatea din Congres. … Recomandările sale – în mesajul privind starea Uniunii și în alte locuri – trebuie să fie adaptate alegătorului, nu congresmanului; ele trebuie să aibă o etichetă pe care să scrie „fără compromis”.
Cum a câștigat Truman alegerile
Obstrucționiști la extrem, liderii republicani au mușcat momeala. Truman a convocat Congresul în sesiune extraordinară în vara anului 1948 și le-a cerut liderilor acestuia să extindă sistemul de securitate socială, să adopte un program național de asistență medicală și să extindă drepturile civile. Pot face treaba asta în 15 zile, dacă vor să o facă, i-a tachinat el. În mod previzibil, republicanii au refuzat să îmbrățișeze agenda președintelui.
În toamna aceluiași an, Truman a dus o campanie dură, străbătând țara pe o distanță de peste 31.000 de mile – în cea mai mare parte cu trenul – și încântând mulțimile cu atacurile sale retorice pugilistice asupra Congresului, bun de nimic, care nu face nimic. Stând la capătul din spate al vagonului său, își prezenta soția, Bess, drept „șefa”, iar pe fiica sa, Margaret, drept „șefa șefului”. În ultimele zile ale campaniei, mulțimile entuziaste l-au întâmpinat cu strigăte de genul „Dă-i naibii, Harry!”
Cu toate acestea, chiar și în ajunul alegerilor, când Newsweek a intervievat 50 de jurnaliști politici de top, fiecare dintre respondenți a prezis o victorie a lui Dewey. Colonelul Robert McCormick, editorul conservator al Chicago Tribune, nu a fost singurul insider care a rămas cu gura căscată în dimineața următoare. Truman l-a învins pe Dewey cu o marjă convingătoare – 49,6% la 45,1% din votul popular și cu 303 voturi electorale față de 189 ale lui Dewey”, scrie sursa citată.
Trump și campania
Cam același lucru s-a întâmplat și în cazul lui Donald Trump. Și o să mă refer la campania pe care a dus-o. Axată pe problemele importante ale societății: economia și imigrația. În stilul lui caracteristic, bombastic, șocant, a vorbit despre teme din agenda publică. Nu s-a ocupat de casa în care stă Kamala Harris sau de afacerile consortului.
S-a poziționat ca cel care poate rezolva problemele fierbinți ale Americii. De fapt, ale americanilor. Dacă sondajele se vor adeveri, Trump va reuși să fie votat de cel mai multirasial electorat de foarte mulți ani încoace. Va lua un număr record de voturi ale afro-americanilor, latino-americanilor, musulmanilor și gay…
O distanță ca de la cer la pământ față de ceea ce vedem că se întâmplă în campania din România. Unde în locul dezbaterilor se preferă atacurile la persoane și la familie. Unde candidații sunt judecați după cât de multe plagiate și ibovnice au și câte greșeli gramaticale fac. În lipsa unor dezbateri politice care să vizeze problemele de fond ale societății, avem parte de o bălăcăreală zilnică. O să-mi spuneți că este vina mass-mediei. O să vă răspund că asta este marfa care se pune pe tarabă de către partidele politice.
Lecția Trump pentru România
Campania lui Trump ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru candidații din România. Care ar trebui să înțeleagă că electoratul poate că se uită la showuri cu politicieni care nu vorbesc despre politică. Care își toarnă zoaie în cap. Oamenii se uită, dar votează în funcție de agenda reală. În concordanță cu speranțele și așteptările lor. Sau cu revolta lor față de acest tip de politică.
Ca să nu mai spun că va fi greu de explicat, după alegerile prezidențiale și parlamentare, de ce cei care se înjurau cu câteva săptămâni înainte, devin tovarăși de drum. Pentru încă patru ani…
Îmi dau seama că mulți nu vor fi de acord cu ceea ce spun, dar nu le mai rămâne decât să aștepte încă câteva zile.