În contextul alegerilor și al referendumului din Republica Moldova, unioniștii de dincolo și de dincoace de Prut au reluat tema unirii. Una legitimă, ținând cont de faptul că ambele meleaguri sunt locuite de același neam, de români. Dar nu doar legitimă, dar și prezentată a fi diamantul care împodobește coroana de aur a patriotismului absolut.
O parte a românilor din Republica Moldova nu se consideră deloc români
Din capul locului trebuie spus că o parte a românilor de dincolo de Prut nu se consideră deloc români, ci „moldovani”. Unii dintre aceștia merg și mai departe, consideră că românii de acolo care se consideră români și nu altceva sunt de-a dreptul „trădători”.
Cum ar fi să mă apuce și pe mine, oltean get-beget, să-i consider trădători pe oltenii mei care spun că sunt români? Păi, ar fi că i-aș ruga pe cei din familie și pe prieteni să mă interneze de urgență, scrie Mirel Curea în editorialul publicat de Evenimentul Zilei.
Cum spuneam, o asemenea unire, de fapt reunificare, ar fi un act legitim, din motive cred eu limpezi pentru oricine a citit ceva istorie a țării noastre. România a fost tâlhărită de acest teritoriu din acea apucătură cotropitoare care nu a făcut nicio deosebire între gansterismul țarist și cel bolșevic. Deci clar, dezideratul este unul legitim. Dar cu ce posibile urmări?
Unirea ar mări populaţia României brusc cu 3 milioane de persoane
Dacă un asemenea scenariu s-ar realiza, satisfacția reîntregirii teritoriale a ceea ce a fost cândva într-o bună măsură România Mare, ar însemna pe lângă multe altele și o modificare serioasă de natură demografică. S-ar schimba brusc mărimea și structura populației României. Peste noapte, din 3.000.000 de cetățeni din teritoriul de peste Prut, vreo 9%, adică în jur de 400.000 de etnici ruși ar deveni și ei cetățeni ai unei Românii reunificate.
Repet, 400.000.! Asta, ca să știm exact despre ce vorbim. Cum ar fi și firesc, acești etnici ruși ar dori să fie reprezentați politic, fapt absolut realizabil în spiritul democrației. Ar putea face asta după modelul etnicilor maghiari, adică să-și facă un udemere al lor, al cetățenilor români etnici ruși, o uniune democratică a rușilor din România, o UDRR.
Ar căpăta reprezentare parlamentară, s-ar combina în coaliții, ar accede în structurile de putere. Ar putea zice cineva ceva? Nu, cu siguranță. Dar! Dar cam de cine să credem că ar asculta liderii acestui partid etnic, de care capitală, de București, sau de Moscova? Să-și răspundă fiecare.
Mulţi s-ar plânge Moscovei că sunt prost tratați, discriminați şi persecutați
Mai mult, la acest număr de cetățeni români etnici ruși s-ar mai adăuga sumedenie de ziși „moldovani”, care se simt ruși. Sunt foarte mulți. S-a văzut din rezultatul referendumului desfășurat zilele trecute în Republica Moldova, că simt, gândesc și acționează rusește.
Și care, ca la un semn ar putea prinde a se văieta către Kremlin că sunt prost tratați, discriminați, persecutați și tot așa, de către „fasciștii români”. Cu tot ceea ce ar decurge de aici. Și ar decurge, așa cum ne arată istoria recentă.
Am reușit să pun pe cineva pe gânduri? Simte cineva un fior pe șira spinării? Dacă nu, nu mai adaug decât că principalul argument adus de Vladimir Putin în sprijinul atacării statului suveran Ucraina a fost „Strigătul de ajutor al fraților noștri ruși, călcați în picioare de regimul nazist de la Kiev”.
PS Acum câțiva ani, într-un sondaj realizat de Centrul de cercetare sociologică de la Chișinău, 55% dintre cetățenii Republicii Moldova declarau că au mare și foarte mare încredere în Vladimir Putin.