Raportul ședinței CSAT, desecretizat de Klaus Iohannis și dat publicității aseară, arată că ignoranța costă, iar prostia doare. Ne doare pe noi, mulți români care ne informăm, care analizăm, care nu ne-a transformat în propagandiștii lui Georgescu sau Lasconi și nici nu-i luăm în derâdere pe acești vremelnici actori. Ne doare pentru că, sadic, relaxatul nostru președinte ne-a arătat, prin Nota CSAT desecretizată, că instituțiile de siguranță națională au dormit în cizme când Călin Georgescu pregătea marea lovitură, având în spate „modul de operare al unui actor statal”. Probabil Rusia.

S-a spus și că SIE a atras atenția că activarea unor conturi pro-Georgescu face parte dintr-un război hibrid și că România este ținta unei acțiuni agresive, probabil rusești.

Georgescu, propus în locul lui Emil Boc

Știți ce aflăm din Nota CSAT data publicității aseară? Aflăm că, doar cu câteva zile înainte de turul 1 al alegerilor prezidențiale, din 28 noiembrie 2024, SRI a „obținut date care au relevat o campanie de promovare agresivă” în favoarea lui Călin Georgescu prin „exploatarea algoritmilor unor platforme de social-media”. Ofițerii au descoperit că, în 2016 (cu 8 ani în urmă!) s-au făcut multe conturi pe TikTok pentru Călin Georgescu, iar pe Telegram în 2022, scrie Simona Ionescu pentru Evenimentul Zilei.

Toate au fost folosite din plin în campania de acum a personajului care, de vreo 15 ani ni se tot prezintă de diverși politicieni, economiști și unii jurnaliști că e o capacitate intelectuală, tocmai bun de prim-ministru sau ministru. Știți că în 2012 unii lideri PDL vroiau să-l pună în locul lui Emil Boc, dar Traian Băsescu l-a preferat pe Mihai Răzvan Ungureanu? Nu se știa atunci de simpatiile lui legionare?

Nimeni, nici măcar „eminența cenușie” Florian Coldea, care conducea SRI, n-a știut de legăturile lui Georgescu cu rușii, de deviațiile lui psihice despre care se vorbește acum? Dar cine a venit la comandă după el? De regulă, ofițerii vin cu informații, șefii sunt cei care le gestionează, ei raportează.

Niciun psiholog titrat de la SRI nu i-a depistat bipolaritatea, nu i-a evaluat declarațiile despre apă, extratereștrii, admirația pentru Putin și ruși?

Ce a aflat CSAT despre cum a câștigat primul scrutin Călin Georgescu

Trebuie spus că nu toate documentele ajunse pe masa CSAT și la președintele Iohannis au putut fi desecretizate. Din ceea ce ni s-a adus la cunoștință aflăm niște acțiuni care, deocamdată, nu se știe dacă sunt penale. O să vedeți și precizarea venită de la procurori. E ca un duș rece.

În Nota desecretizată, SRI indică date despre utilizarea TikTok pentru creșterea notorietății lui Georgescu. În nota respectivă se arată că „ascensiunea lui Călin Georgescu în sondajele de opinie a fost determinată de o campanie coordonată de creștere a popularității amplificată cu două săptămâni înainte de data scutinului, în special pe platforma TikTok care a reușit să-i asigure victoria în primul tur cu 22,94%.

Călin Georgescu se afla la un nivel de notorietate foarte scăzut cu câteva săptămâni înainte de scrutin. În sondajele din perioada 30 octombrie-5 noiembrie, asupra intenției de vot, candidatul Călin Georgescu era cotat la sub 1%. În sondajele din perioada 15 -20 noiembrie acesta a fost clasat pe locul 6 cu 6,2% intenție de vot iar la 21 noiembrie sondajele îl contau pe Călin Georgescu la 10,6%”.

Tot SRI arată în nota din 4 decembrie că „rețeaua de Conturi, asociată direct campaniei lui Călin Georgescu, a fost formată inițial din 25000 de Conturi la nivelul platformei TikTok care au devenit foarte active cu două săptămâni înaintea datei scrutinului electoral”.

În afară de aceste cifre, care arată că s-a aflat tardiv despre demersul pe TikTok, informația mai importantă se referă la doi indivizi care ar fi plătit bani serioși pentru derularea campaniei pro-Georgescu în mediul online. Unul e din Brașov, altul din Africa.

Așa, și?

Parchetul General a comunicat aseară că nu a primit alte documente decât raportul despre ședința CSAT, nu și alte acte ce trebuie studiate pentru ca procurorii să identifice eventuale fapte penale, cine sunt cei care le-au comis, precum și să stabilească de competența cărei instituții din Ministerul Public este cercetarea.

Ce vor face românii pe 8 decembrie?

Mai sunt câteva zile și se deschid iar urnele pentru turul 2. Din păcate, în ciuda a tot ce am aflat de la servicii prin CSAT nu va putea opri scurtinul din 8 decembrie. Și ce vom face după alegerea președintelui dacă iese „omul rușilor”? Fiindcă voturile n-au fost fraudate, comisiile le-au numărat și în diaspora și în țară. Ni s-au arătat și rapoartele primului tur.

Cei care l-au votat pe Călin Ceorgescu par acum și mai mulți, zic unele sondaje, sunt mai înverșunați când au văzut atacurile asupra favoritului lor. Cei care o vor pe Elena Lasconi președintă sunt la fel de nervoși, dar ieri au format o coaliție pro-europeană. PSD, PNL, USR și UDMR. Și-au dat mâna ca să salveze țara cuprinsă deja de foc fiindcă ei, politicienii, au uitat de cererile, dorințele și năzuințele poporului. Pe astea le-au propagat intens oamenii lui Călin Georgescu pe TikTok, pe Telegram și pe alte canale online. Nu de acum, ci de ani de zile.

Există interviuri scrise în urmă cu 10 ani în care Georgescu nu a făcut decât să vorbească despre tot ce reclamau românii în reportajele tv sau în presa scrisă: corupție, dezinteresul instituțiilor administrative, degradarea sistemelor de educție, justiție și de sănătate, interesele ofensatoare ale politicienilor, guvernanților și parlamentarilor, cedarea cu ușurință către străini a unor segmente economice importante, salarii și pensii mici în raport cu taxele impuse etc, etc.

Toate acestea au fost împrăștiate în campania electorală 2024 de oamenii lui Georgescu, iar românii au fost cuceriți că cineva le împărtășește aceleași idei și dorințe. Li s-a părut mai „de-al lor” decât George Simion sau Diana Șoșoacă, suveraniști și ei.

În loc de concluzii

Pe fostul director al SRI, Eduard Hellvig, nu-l poate bănui nimeni că l-ar vota sau favoriza printr-o opinie pe Călin Georgescu. Este însă proaspătul membru al PNL care a înțeles și a explicat că „cetățenii caută reprezentanți cu o personalitate distinctă, chiar dacă aceasta poate părea exotică”. Pare că se referă la Călin Georgescu, independent și cu anumite declarații mai ciudate.

În opinia lui Eduard Hellvig, „leadership-ul „pe vechi”, cu prezidiu intangibil, nu mai atrage pe nimeni. Oamenii vor reprezentanți cu personalitate, chiar dacă aceasta poate părea exotică.

Oamenii nu se mai tem de subiectele grele. Ba chiar și le doresc. Jocul plictisitor, la offside, nu animă nicio tribună. Doar arată lipsa de idei a managerului, frica sa de asumare a prospețimii. Jocul bun și curajos și efortul generos primesc aplauze chiar și în cazul unei înfrângeri”.

Se vor schimba politicienii noștri după această taxare dură a electoratului, chiar dacă câștigă Lasconi Cotroceniul?

Se vor speria românii de desecretizarea lui Klaus Iohannis care a vrut să arate că rusofilul Călin Georgescu a dat foc României printr-un atac cibernetic, descoperit cu puțin timp înainte de primul tur de către instituțiile competente? Mai bine apela la pompieri ca să stingă pârjolul! Pardon, pompierii sunt ai lui Raed Arafat și cine știe…