Eu, naivul şi nepriceputul în ale subtilităţilor inteligenţei artificiale, am crezut că de astă dată, o armată de informaticieni, fiecare în faţa tastaturii ca în faţa unui tablou de comandă pentru lansat rachete balistice asupra fermelor de boţi şi, cu mâna pe mouse, ca pe o mitralieră cu care să doboare orice hacker care încearcă să atace cibernetic, este pregătită să ne apere în acest război hibrid.

Război despre care ni se tot spune, dar despre care dovezile clare, adică explicaţiile simple, pe înţelesul nostru, al nepricepuţilor, încă lipsesc. Eram convins că specialiştii ciberneticieni ai noştri au învăţat şi limba rusă intensiv, plus alfabetul chirilic, să nu cumva să fie luaţi prin surprindere de conversaţiile în limba maternă a adversarilor, scrie Sorin Ovidiu Bălan în editorul publicat de EVZ.ro.

Însuşi preşedintele interimar, Ilie Bolojan, preluând o declaraţie a fostului preşedinte Klaus Iohannis, ne-a asigurat că totul va fi bine. Că suntem apăraţi. Că nimeni nu se mai poate amesteca în alegerile prezidenţiale de la noi şi că votul va fi curat, exprimând voinţa populară, nealterată de tot felul de manipulări.

Luni însă, surprinză uriaşă. O propunere a unui candidat prezidenţial ne lasă cu gura căscată: să se interzică, pe perioada alegerilor, blestematul de TikTok, cel care a creat atâtea probleme data trecută. Ideea a mai fost îmbrăţişată şi de alţi candidaţi sau susţinători ai lor, pe principiul că dacă legea prevede să se oprească orice fel de manifestare electorală cu 24 de ore înaintea deschiderii urnelor, de ce nu s-ar interzice şi TikTok-ul. Nu doar pe 24 de ore, ci măcar pe două săptămâni sau o lună.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu iau apărarea niciunei reţele de socializare. Cu atât mai puţin TikTok-ului, care nu ştiu cum se foloseşte, nu am postat niciodată nimic pe el, din bunul motiv că nu am cont. Chiar folosesc prilejul acesta pentru a avertiza că, dacă există cumva vreun cont cu numele meu, acela este fals şi niciodată eu nu am postat nimic pe el.

Vorbesc aici despre un principiu. Acela al liberei exprimări. Şi fără a spune cuvinte mari, s-a murit în decembrie 1989 şi pentru asta.

Aşadar, astea sunt măsurile năpraznice luate pentru a nu mai păţi ce am păţit atunci când s-a anulat turul doi? Interzicerea? O măsură, după părerea mea, ca în Coreea de Nord, sau ca pe vremea lui Ceauşescu, atunci când era interzisă şi bruiată Europa Liberă. Interzicerea? Asta este tactica şi pregătirea armatei de informaticieni pe care mi-o închipuiam? Nu să lupte cu hackerii? Nu să le taie încercările de imixtiune în alegeri? Ci să interzică?

În această logică şi având în vedere că manipulări se pot face pe oricare dintre reţele de socializare, dar şi prin mass-media ori prin afişaje electorale sau fluturaşi puşi în cutia de scrisori ori băgaţi pe sub uşă, de ce să nu le interzicem pe toate? Ba chiar să interzicem ca alegătorii să vorbească între ei, inclusiv acasă, membrilor unei familii, înainte de a porni spre secţia de votare. Să fie linişte totală. Să nu se audă nimic în campanie, iar în ziua alegerilor, doar zgomotul ştampilelor cu „votat” şi fâşiitul discret al buletinelor de vot lăsate silenţios să cadă în urne.

România să fie mută. Dacă nu pe toată campania electorală, măcar în săptămâna dinaintea alegerilor. Un fel de Săptămâna Mare electorală.

Dincolo de aceste exagerări, un lucru cred că am înţeles foarte clar. Faptul că sunt candidaţi şi susţinători ai lor care cer interzicerea unor reţele de socializare înainte de alegeri arată de fapt teama că nu suntem deloc pregătiţi pentru a face faţă unei alte provocări. Că nu am învăţat nimic din păţania de la sfârşitul anului trecut, sau, dacă am învăţat ceva, nu am aplicat.

În Albania lui Enver Hogea, era interzis Michael Jackson. Să nu le vină tinerilor idei revoluţionare ascultându-i muzica. În România lui Ceauşescu era interzis să se asculte Europa Liberă şi Vocea Americii, ca nu cumva să pricepem că trăiam foarte prost, în timp ce partidul unic ne spunea că trăim bine. În România de azi, se gândesc să suprime o reţea de socializare. Rezultatele interzicerilor de pe vremea celor doi dictatori pe care i-am pomenit, s-au văzut. Cu siguranţă, rezultatele interzicerii de acum, vor fi aceleaşi.

Aşadar, cred eu, nu interzicerea este soluţia. Nu cenzura. Ci profesionalismul în a stopa eventualele ilegalităţi care se pot comite pe reţelele de socializare.