Editorial The Financial Times: Răspunsul iliberal dat de Canada protestatarilor
Localnicii vorbesc de hărțuire, de imposibilitatea de a dormi din cauza claxonatului aproape neîncetat și de senzația că sunt captivi în propriile locuințe. Tabăra constituită acolo se spune că ar fi deopotrivă un „stat în stat”, cu servicii proprii coordonate, cum ar fi medici și electricieni, cât și o petrecere stradală ilegală, cu scene sonorizate, standuri de mâncare și chiar și două saune, scrie The Financial Times.
Totuși, invocarea Legii Situațiilor de Urgență săptămâna aceasta de către conducătorul canadian Justin Trudeau a fost un gest exagerat. Acea lege e menită a răspunde la insurecții, acte de spionaj și alte amenințări autentice la adresa constituției canadiene, iar nu la proteste pașnice, oricât de enervante și de incomode ar fi ele. Dreptul la astfel de proteste este unul fundamental pentru orice societate democratică. Astfel de proteste presupun frecvent și incomodarea populației, indiferent că vorbim de pichetele unor greviști, de mișcarea ecologistă britanică Extinction Rebellion ori de Convoiul Libertății.
Sentimente antiguvernamentale
La fel de greu de înțeles este și cum de i s-a permis situației să evolueze până aici. Declanșate inițial de restricționarea trecerii graniței pentru camionagii nevaccinați – un exemplu de exces guvernamental, dat fiind riscul pandemic redus pe care-l comportă această categorie de muncitori, protestele au luat amploare între timp, reflectând un amestec de sentimente antiguvernamentale în general și opoziția față de interdicțiile pandemice în special. Obiectul nemulțumirii lor e în mare măsură greșit ales, întrucât protestatarii se concentrează pe Trudeau, deși foarte multe dintre restricții sunt impuse de guvernele provinciale, nu de cel național. Mulți camionagii canadieni, a căror majoritate e vaccinată, consideră jenante protestele.
Poliția pare să fi fost împiedicată să acționeze atât de propria-i naivitate cât și de separarea puterilor la nivelul autorităților canadiene locale, provinciale, respectiv federale. Și teama de a nu se genera violență – mulți protestatarii sunt însoțiți de copiii lor – a întârziat un răspuns mai în forță. În orice caz, localnicii și-au pierdut încrederea în autorități, speculând că poliția fie simpatizează cu protestatarii, fie se simte depășită numeric sau tactic.
Legea Situațiilor de Urgență
În acest context a decis guvernul federal, în ziua a 17-a a protestelor, să invoce pentru prima dată în istoria Canadei Legea Situațiilor de Urgență. Puterea discreționară conferită guvernului de această lege îi permite să-i reprime pe susținătorii financiari ai protestului – mulți dintre ei din SUA – pentru a sparge așa-zisul asediu fără o confruntare directă cu protestatarii. Legea îi permite de asemenea guvernului federal să dirijeze mai îndeaproape poliția locală.
Însă asemenea măsuri nu erau necesare pentru redeschiderea Podului Ambasador dintre SUA și Canada. Blocajului acelei rute comerciale – pe unde trece un sfert din comerțul bilateral – fusese deja îndepărtat la momentul invocării Legii. Legislația ordinară, dacă ar fi aplicată, ar trebui să fie suficientă pentru prevenirea hărțuirii și a pagubelor materiale.
Utilizarea puterilor de urgență de către Trudeau, oricât de justificată sau nu, pare să fi deblocat situația. Poliția a început de vineri să intervină în tabără și i-a arestat pe unii lideri ai protestatarilor. Pe termen lung însă, abordarea în forță a Canadei s-ar putea să nu facă altceva decât să încurajeze acea mentalitate înclinată spre teoriile conspirației care a alimentat protestul, ca și mișcările anti-restricții din alte țări. Existând riscul ca protestele din Canada să se răspândească și în SUA, guvernele altor țări ar trebui să studieze exemplul Canadei, atât în privința costurilor la care s-a ajuns pentru că i s-a permis ocupației să scape de sub control cât și în privința dificultății de a readuce situația, odată scăpată de sub control, la normal.
