Vorba și fapta

De ceva vreme, domnul Putin a devenit dornic de pace. Chiar zilele trecute declara la Televiziunea de Stat: „În ce privește negocierile, am spus dintotdeauna, și voi sublinia din nou, că suntem pregătiți de negocieri în ce privește criza din Ucraina”, scrie Tudor Păcuraru pentru evz.ro.

Dar iată că, din ordinul precedentului președinte, din noiembrie 2024 Donald Trump primește PDB. President’s Daily Brief sau PDB este un ziar strict secret: sinteza evenimentelor în curs, realizată de serviciile americane de intelligence în baza datelor proprii sau obținute prin cooperare. Este cea mai scumpă publicație din întreaga istorie a presei: câteva milioane de dolari fiecare număr. Începând din 1946, președintele SUA îl primește în fiecare dimineață – iar din februarie 2014, i se transmite în format electronic.   Cuprinde 6 sau 7 articole de cel mult o pagină, plus două sinteze mai ample.

Cândva zilele trecute, președintele Trump a deschis primul PDB elaborat sub coordonarea noului Director CIA, John Ratcliffe, și a dat peste o sinteză informativă privind evoluții de interes pe magistrala feroviară Baikal – Amur, mai precis pe segmentul Komsomolsk – Habarovsk, din Extremul Orient. Pe acest segment trece tot traficul cu Coreea de Nord, de aceea diferitele servicii de informații americane și aliate au dispozitiv informativ consistent în zonă.

Și iată că acest dispozitiv informativ semnalează eșaloane feroviare transportând spre Apus, spre Europa 120 de tunuri autopropulsate nord-coreene, calibrul 170 mm, M-1989. Înainte de Crăciun Rusia a mai importat 120 de autotunuri grele de același tip. Iar Rusia are deja, pe frontul din Ucraina, 125 de autotunuri calibrul 203 mm, ”Pion”, și 39 de obuziere autopropulsate ”Tulip”. Practic, cu noile piese de artilerie venite din Coreea de Nord, Rusia doritoare de pace își dublează dotarea cu artilerie grea. Înseamnă că nu a renunțat la planul de a forma cinci noi brigăzi de artilerie grea, clasică.

În plus, dispozitivul informativ semnalează că spre Apus au trecut și 240 de aruncătoare nord-coreene de proiectile reactive de 240 mm, M-1991. Dar Rusia are deja, pe frontul din Ucraina, 200 de aruncătoare cal. 220 mm, ”Uragan”, și 100 de aruncătoare cal. 300 mm, ”Smerș”. Deci, în plus față de cele cinci brigăzi de artilerie plănuite încă din 2023, Rusia pacifistă  intenționează să formeze și cinci brigăzi de artilerie grea reactivă.

La ce pot servi aceste 10 brigăzi de artilerie, în curs de formare? Evident, vor fi ”vârful de lance” al unei noi ofensive pe frontul ucrainean, vizând probabil Kievul. Și asta se leagă cu decretul de mobilizare emis recent de Președinția Rusă: tunuri și carne de tun. Pentru președintele Trump, a devenit limpede că domnul Putin îl ia de fraier: vorbește de pace, dar în taină se pregătește de o nouă escaladare a războiului, pentru la vară.

Afganistan Bis?

Deci, Rusia a importat 240 de autotunuri grele și tot atâtea aruncătoare de proiectile reactive din Coreea de Nord. Asta în condițiile în care Armata rusă are pe stoc alte 320 de autotunuri grele și sisteme de artilerie grea, cu tub sau reactivă, pentru care tocmai cumpără muniție din Iran! Concluzia poate fi una singură: după ce se prăbușește Ucraina, urmează chiar din 2026 ”Războiul de continuare”: Statele Baltice, Polonia, România, Moldova.

Fiindcă la Moscova se comentează cu satisfacție că în numai o săptămână noua Administrație americană și-a deteriorat semnificativ relațiile cu Uniunea Europeană (pe tema războiului comercial) și cu doi aliați cheie din NATO, Danemarca (pe chestiunea Groenlandei) și Germania (prin imixtiunile lui Elon Musk în procesul electoral).

Se comentează deci cu entuziasm, pe rețelele sociale ruse, că Administrația Trump a început retragerea Statelor Unite din NATO, o retragere în derută similară cu cea din Afganistan, iar după Danemarca și Germania, următoarea vizată ar fi România, unde azi-mâine va sosi un emisar al Departamentului de Stat, ca să pună în vedere Curții Constituționale să-și retragă sentința de anulare a alegerilor prezidențiale.

Se comentează că dacă CCR nu va executa ordinul, SUA va ieși din parteneriatul strategic cu România; iar dacă CCR va executa ordinul, România va ieși ea din parteneriatul strategic cu SUA. Exact ce explica mai deunăzi prof.  Serghei Karaganov, decanul Facultății de Economie Mondială din Moscova, într-un interviu pentru Pravda: „Sper că în acest an vom escalada și-i vom forța pe oponenții noștri americani să plece, după care îi vom termina pe europeni.”

Iar în aceleași medii rusești doritoare de pace se comentează că regimul de la Pyongyang sprijină planurile rusești, fiindcă imediat după ce se prăbușește dispozitivul european al NATO, Armata rusă va proceda ca în 1945: se va întoarce cu fața spre Coreea de Sud și Japonia. Care vor fi nevoite să devină protectorate rusești. Asta în condițiile în care declarațiile ambigue ale noului Secretar de Stat american sunt interpretate, la Moscova și Pyongyang, în sensul că SUA ar fi dispuse să cedeze Taiwanul.

Flota chineză a și început să patruleze în largul țărmurilor vizate. În acest fel, SUA pierd controlul asupra Pacificului – și urmează, evident, retrocedarea Statului Alaska. Pe care Rusia îl revendică încă din iulie 2022, când vicepreședintele Dumei de Stat, Piotr Tolstoi, declara că „în Alaska ar trebui organizat un referendum pe tema alipirii la Rusia”, ide preluată de președintele Dumei, Viaceslav Volodin: „Rusia are ceva de revendicat de la SUA: statul Alaska”.

Reacție la indigo

Din date publice, putem deduce în mare cam ce conțin PDB-urile de săptămâna trecută. Dar care e reacția președintelui Trump față de aceste planuri ale Rusiei? Se pregătește ca, după ce va fi cedat Europa, să-i cedeze Rusiei și Pacificul, eventual și Alaska? Nu putem ști decât analizând reacțiile publice ale președintelui american.

La 22 ianuarie, adresându-se Forumului Economic Mondial, președintele Trump a declarat:

„Și voi cere Arabiei saudite și OPEC să scadă prețul petrolului. Am fost surprins că n-au făcut-o înainte de alegeri – ceea ce arată că nu prea ne iubesc. Dacă prețul scade, războiul Rusia – Ucraina se termină imediat. În acest moment prețul petrolului e suficient de mare ca războiul să continue. Trebuie să scădeți prețul petrolului. Ați putea astfel pune capăt războiului. Putere, pace și stabilitate peste hotare!”

Mass media – de la noi și internațională – a trecut cam ușor peste această declarație. Dacă jurnaliștii ar fi cunoscut unele capitole mai recente ale istoriei, altfel ar fi stat lucrurile! Fiindcă Statele Unite au mai cerut o dată Arabiei Saudite să scadă prețul petrolului pentru a pune capăt unui război declanșat de Moscova.

Acum 40 de ani, la 12 septembrie 1985, președintele Ronald Reagan l-a trimis la Riad pe William J. Casey, directorul CIA. După o discuție cu  șeicul Ahmed Zaki Yamani – ministrul Petrolului –  Arabia Saudită a renunțat la limitarea producției de petrol. În lunile care au urmat, producția saudită a crescut de 4 ori, iar prețul mediu al barilului, pe piețele internaționale, a căzut de la 50$ la numai 7$, apoi s-a stabilizat în jurul valorii de 25$. Era cu numai câțiva dolari peste costurile rusești de producție și transport.

Veniturile Uniunii Sovietice din exporturi petroliere s-au înjumătățit, de la 40 miliarde $, la numai 20 miliarde $. Arabia Saudită își putea permite acest preț și l-a menținut vreme de câțiva ani: costurile sale de producție sunt la jumătate față de cele ale petrolului rusesc. De altfel în 1987, când sovieticii au început să se retragă din Afganistan, Statele Unite au recompensat pe saudiți, reinstituind sancțiunile ridicate în 1981 și scoțând de pe piețele petroliere Iranul, a cărui cotă de piață a fost preluată de Riad. Și efectul a fost devastator pentru Uniunea Sovietică.

Concluzia este clară: domnul Trump scoate de la păstrare o strategie folosită de președintele Reagan acum 40 de ani. Așa cum Acordul Casey – Yamani a dus la implozia Uniunii Sovietice, un eventual acord între noul director al CIA, Ratcliffe, și actualul ministru saudit al Energiei, șeicul Abdulaziz bin Salman Al Saud, ar detona acea bulă de creditare de 200 – 250 miliarde $, care grevează sistemul bancar rus și despre care scriam săptămânile trecute. Efectul ar fi devastator pentru Regimul Putin.

Reacția Kremlinului

Spre deosebire de mass media, în mediul diplomatic reacția a fost instantanee. Dacă Gorbaciov nu știa în 1985 ce urmează, azi Kremlinul nu pare să fi uitat acea lecție. Chiar a doua zi, domnul Dmitri Peskov ”s-a făcut că plouă”, declarând că „nu vedem niciun element nou în declarațiile domnului Trump, care recurge la metode bazate pe sancțiuni și care, în primul său mandat, s-a arătat a fi președintele american care a recurs cel mai des la asemenea procedee”.

În schimb, domnul Putin nu-și mai face iluzii că-l va putea păcăli așa ușor pe președintele american. Sâmbătă, într-un interviu pentru Televiziunea de Stat, președintele rus a recunoscut implicit pregătirile pentru o răfuială cu NATO:

„Este puțin probabil ca Rusia să ia parte la negocieri de pace în viitorul apropiat. Războiul din Ucraina face parte dintr-un conflict mai amplu între Rusia și Occident. Negocierile privind războiul pot fi purtate doar între SUA și Rusia, fără implicarea directă a Ucrainei.”

Adică, Statele Unite să se recunoască înfrânte și, pentru a nu pierde Pacificul și Alaska, să accepte un nou Aranjament, similar cu cel de la Munchen, din 1938, când Anglia și Franța au dat Cehoslovacia pe mâna lui Hitler. Domnul Trump ar urma să dea Europa pe mâna lui Putin.

Reacția saudită

În 1985, vizita directorului CIA la Riad a fost secretă, au urmat negocieri, efectele s-au văzut abia mai târziu. De această dată, Statele Unite sunt nevoite să acționeze în grabă, așa că i-au recompensat în avans pe saudiți: s-au retras din Acordul de la Paris. Green Deal tocmai se destramă, viitorul pieței de hidrocarburi (și al veniturilor OPEC) este asigurat pentru următoarele decenii. Totuși, saudiții nu par mulțumiți.

Întrebat ce poziție are față de propunerea domnului Trump, Faisal Alibrahim, ministrul saudit al Economiei, a reafirmat „angajamentul Regatului Saudit, al OPEC, pentru stabilitatea pe termen lung a pieței, pentru a se asigura o ofertă suficientă, pentru a face față cererii în creștere.” Deci creșterea producției e OK, dar nu și destabilizarea pieței, ca în 1986.

Asta implică negocierea prețului de prag, nu numai cu saudiții, ci și cu celelalte State OPEC. Inițial, SUA a solicitat un preț de 40$/baril – ceea ce ar fi provocat în 5 – 6 săptămâni o criză bancară în Rusia. Contraoferta OPEC a fost de 50 – 55$. Iar zilele trecute gl. Keith Kellogg, reprezentantul special al lui Donald Trump pentru Ucraina, a venit cu contraoferta: „Dacă prețul scade la 45 de dolari, practic nivelul de acoperire al costurilor, impactul va fi semnificativ.”

În realitate nivelul de acoperire al costurilor de extracție e de 44 $/baril, la care se adaugă 16 … 20$ transportul. La un prag negociat de 45 $, Rusia ar pierde 17 … 21$ la fiecare baril. Asta ar crea, în bugetul de război al Rusiei, o gaură de 55 miliarde $, blocând plata către băncile comerciale a dobânzilor garantate de Stat. Într-adevăr, este „suficient pentru a pune o presiune majoră asupra Rusiei.”

Reacția României

În condițiile în care diversioniști cu nume fals, care se dau ”ofițeri CIA”, au acces neîngrădit la mass media din România, s-a creat percepția greșită, dar foarte răspândită că ar exista o înțelegere secretă între Rusia și SUA, între președinții Trump și Putin: Washingtonul ar urma să dea Ucraina pe mâna Moscovei, așa, de sanchi, ca dar prietenesc. Ca la Yalta.

Mă număr printre foarte puținii analiști care au subliniat, de la bun început, că domnul Trump este un om de afaceri care a făcut avere fiindcă niciodată n-a dat nimic gratis. Nici măcar o strângere de mână! Iar Statele Unite au interese perene, care nu se schimbă odată cu chiriașul de la Casa Albă. De-abia de câteva zile încoace mass media de pe la noi pare să fi ieșit de sub vraja Kremlinului, Doamne-ajută…

Efectul începe să se simtă. Comentariile la adresa imperialismului rusesc au devenit mai curajoase, domnul ministru Predoiu și candidatul PNL, Crin Antonescu, au prins glas, Guvernul nostru iubit a scos nasul din farfuria cu sarmale și… și să vedem ce va urma. Fiindcă, una peste alta, Moscova o fi luptând ”pentru pace trainică și prietenie între popoare” – cum zicea Stalin – dar tot generalul Elviss are dreptate: „lumea va trebui să se pregătească pentru viitorul conflict major”.