Vocea strigând în deșert.
În urma ultimei mineriade, cea din 1999 – pe care unii o numesc tentativă de lovitură de Stat – numărul românilor care plecau din țară peste hotare a început să crească. Singura țară care, în acea perioadă, avea o creștere mai mare a emigrației era Siria, aflată în război civil. Evoluții similare se înregistrau și la sud de Dunăre, iar UE și-a dat seama că dacă mai boicotează mult aspirațiile României și Bulgariei de integrare europeană, va avea de gestionat o criză față de care devoluția fostei Iugoslavii ar fi părut un mizilic.
Ca urmare, procesul de integrare europeană a României și Bulgariei s-a accelerat. A apărut și o dată precisă pentru aderare. Inițial, admiterea în UE a stârnit mari speranțe românilor: avea loc pe fondul unei creșteri economice globale și a unei prosperități vizibile în țările occidentale. Curând însă, Europa a intrat în Criza Subprimes, iar numărul românilor care plecau din țară a început din nou să crească cu peste 7% de la an la an. Domnul Călin Georgescu era, la acea dată, director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă, deci a dispus de toate datele și informațiile necesare pentru a evalua corect situația și a elabora strategii de răspuns vizând inversarea fluxului migrator. Cum se exprima în 2014: „românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească și să prospere în țara lor.”
Bune – rele, strategiile elaborate de Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă nu au fost aplicate: Guvernul Boc a preferat să gestioneze criza după rețetele de austeritate impuse de FMI, ba chiar într-o versiune mai rigoristă. Rezultatele n-au făcut decât să adâncească și prelungească criza și nu întâmplător unii lideri ai PDL l-au propus pe dl. Georgescu, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea Guvernului. A fost preferat însă Mihai Răzvan Ungureanu. Din acel moment, poziția lui Călin Georgescu s-a radicalizat: „Conștiința poporului român nu suportă politica publică a trădării și înrobirii”.
În pofida statutului de membru al Uniunii Europene, România nu reușea să iasă dintr-o eternă tranziție. Domnul Georgescu, care acum lucra la Clubul de la Roma, a continuat evoluția sa radicală, criticând sever prestația clasei politice de la București: „România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparțină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice și de o politică fiscală dictată de realitățile noastre. În țara noastră bătrânii sunt umiliți, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credința strămoșească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preș.”
Apostolul emigrației.
În 2014 – 2015, rapoartele Băncii Mondiale arătau că emigraseră definitiv în alte State 4 milioane de români. Și nu bunăstarea îi gonise de acasă! Iar în Occident, primirea de care au avut parte nu a fost totdeauna amicală. Într-adevăr, la acea dată Uniunea Europeană abandonase tacit Agenda Salonic – planul de măsuri convenit la nivel înalt în 2003 pentru integrarea Balcanilor, conform principiilor convergenței și solidarității. Altele erau acum prioritățile, iar pentru a ”justifica” această schimbare de strategie, a fost impus Mecanismul de Cooperare și Verificare. Concret, folosind cu rea-credință date furnizate de Transparency International, a fost promovată în plan european imaginea nedreaptă a României ca ”epicentru mondial al corupției”, unde nu merită să investești fonduri europene, care nu merită să fie membru UE cu drepturi depline.
Rea-voința derivă din circuitul fraudulos al datelor: pe de-o parte mass media prezenta seară de seară arestări spectaculoase, pe de altă parte Transparency International măsura percepția subiectivă a populației asupra corupției. Adică, de fapt, impactul spectacolului cătușelor asupra publicului. În realitate există mijloace binecunoscute și precise de evaluare a economiei negre (diferența dintre impozitele directe și indirecte), a căror aplicare situează România pe un loc mult mai modest, pe scara mondială a corupției.
Oricum, ampla mediatizare a sloganului ”România, epicentru mondial al corupției” nu numai că a blocat dezvoltarea țării, dar a contribuit și la deteriorarea statutului și imaginii emigranților români din Occident. Românii, parte a unui popor ”de idioți” care ”votează sistematic hoți și corupți”, își găseau mai greu de lucru, la salarii mai mici. Domnul Călin Georgescu și alții au sesizat evoluția și au contat pe reacția legitimă la defăimare a celor vizați, a diasporei, pentru a-și spori notorietatea și influența în mediile emigrației.
În timp ce detractorii românilor repetau obsesiv acea injurie rostită de Petre Țuțea în delirul agoniei – „Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți” – Călin Georgescu susținea contrariul: „Satul românesc este locul unde spiritualitatea este vie. Fiecare țăran român este un păstrător al codurilor sacre ale naturii. Satul românesc este inima spirituală a Europei. Fiecare sărbătoare românească este o reîntoarcere la divinitate.” Această campanie sistematică de apărare a imaginii poporului român i-a construit domnului Călin Georgescu o influență trainică asupra celor 4 milioane de români de peste hotare – o influență care dăinuie: 68% din diaspora din Italia și Spania a votat cu suveraniștii.
Mândria de a fi român.
Vreme de aproape 20 de ani, de la Băsescu și ”epicentrul corupției” la K.W. Iohannis și ”Statul eșuat”, ponegrirea României și a românilor a constituit strategia oficială a clasei noastre politice compradore. În Epoca Colonială, autohtonii din Africa erau înfățișați ca ”sălbateci” și ”înapoiați”, pentru a justifica zelul ”civilizator” al imperialismului european; în Epoca MCV, autohtonii din România sunt înfățișați ca și ”corupți” și ”idioți”, pentru a justifica un zel ”civilizator” destul de dubios. Iar clasa politică de la București, osificată în ”poziția ghiocelului”, n-a văzut niciun inconvenient în această situație.
Domnul Georgescu a sesizat însă o oportunitate: a făcut exact ceea ce nu făceau politicienii noștri, anume a glorificat mândria de a fi român, și-a extins vizibilitatea și influența și în plan intern. Deși susținerile sale pot părea romanțioase, au avut impact: „Românii sunt păstrătorii unei înțelepciuni străvechi. Fiecare tradiție românească este o lecție pentru întreaga lume. Lumea modernă are nevoie de România pentru a-și regăsi echilibrul. Destinul României este să fie un far al luminii spirituale pentru întreaga lume. România este nucleul unei noi ere.” La fel au procedat și alți politicieni ”suveraniști”, cu rezultatele cunoscute la alegerile europarlamentare din 2019 și 2024, la alegerile interne din 2020 și 2024.
Chipul Dușmanului.
Problema este că, după câțiva ani, segmentul ”suveranist” a devenit foarte aglomerat. Domnului Georgescu îi făceau concurență alți politicieni, cu vizibilitate mult mai mare: Diana Șoșoacă, Gheorghe Simion. Călin Georgescu trebuia să găsească un element de diferențiere, care ”să-l scoată din pluton”. A făcut o primă încercare, cu niște declarații legionare – dar efectul nu a fost cel scontat. Pur și simplu tânăra generație habar nu are ce a fost Mișcarea Legionară, capitol care lipsește din programa școlară.
Atunci – în primăvara 2024 – s-a petrecut un fenomen foarte interesant. ”Extremism” este un concept adesea denaturat. În medii profesionale, termenul are semnificație precisă: Extremiste sunt acele doctrine care propun soluții rapide și simple la probleme cronice și complexe. Exemplul clasic: Lenin și sloganul său, ”comunismul înseamnă puterea Sovietică și electrificarea”. Definiția este lansată fără argumente, așa cum nu există argumente în versurile lui Radu Gyr: „Să faci, Căpitane o Țară/ Ca soarele sfânt de pe Cer!”
Iar sloganul extremist nu funcționează decât ca parte a unui mecanism narativ, a unei ”povești”. Parafrazând o replică faimoasă, ”Mâna care nu spune o poveste nu primește votul”! Iar povestea extremistă e întotdeauna aceeași: soluția e simplă, dar nu este și la îndemână, fiindcă ”dușmanul de clasă” (în cazul lui Lenin) sau ”dușmanul de rasă” (în cazul lui Gyr) ne blochează accesul spre fericirea gratuită, deplină și instantanee.
Modul incompetent și contraproductiv în care guvernele Orban și Câțu au gestionat pandemia i-a oferit domnului Călin Georgescu prilejul de a-și confecționa o asemenea ”poveste”, care l-a propulsat în prima poziție la alegerile prezidențiale din 2024. Pentru specialiști: e un modul V.I. Propp, construit pe o temă de Leibniz. Și e foarte eficient, mai ales că în spațiul românesc o strategie comparabilă nu a mai fost folosită de decenii.
Concret: România e paradisul pe Pământ, dar românii nu văd acest lucru, fiind orbiți de Dușmanul Globalist, care astfel îi ține în sclavie. Dar Călin, Eroul Eliberator, va doborî Balaurul și-i va elibera! Refăcut prin citate: „România este nucleul unei noi ere a luminii și spiritualității”, dar „Frica este cel mai mare dușman al sufletului românesc”. Iar „Frica este instrumentul prin care globalismul controlează conștiința colectivă. Globalismul este o religie a fricii, creată pentru a distruge spiritualitatea umană. Globalismul vrea să elimine orice urmă de tradiție și autenticitate spirituală. Globalismul încearcă să șteargă identitatea spirituală a națiunilor.” Dar Oamenii Tineri ne vor scăpa de globaliști, corporatiști, politicieni și sorosiști !
De corporatiști? Da! Pentru POLITICO, domnul Georgescu a declarat că „Poporul român, nu străinii, să aibă proprietăți în țara mea”. Își va folosi primele 100 de zile de mandat pentru a naționaliza activele care au fost vândute străinilor: „Recuperarea a ceea ce a fost privatizat și a fost privatizat greșit. În România, nicio privatizare nu este justificată„. Naționalizare? ”Analiștii” noștri au simțit ceva și au început în cor: ”Ceaușism!” Nu. Lupta dintre Oamenii Tineri și ”corporatiști” e lupta lui Lenin cu ”burtăverzimea”, confruntarea dintre Stalin și ”chiaburi”, cea dintre Hitler și ”plutocrație”. Iar pe fondul acesta, domnul Georgescu a reușit să alcătuiască o ”poveste” cu adevărat nouă în România.
De aici derivă și aerul ”teologic” al discursului său: G.G.W. Leibniz a scris, în anii 1600, o lucrare – Monadologia – care pune o întrebare esențială: Dumnezeu fiind Atotputernic și Bun, cum de a creat o Lume atât de plină de suferință? Iar răspunsul este: Lumea făurită de Dumnezeu este cea mai bună cu putință, dar noi nu ne dăm seama de asta, datorită percepției noastre ”confuze”. La fel, în viziunea domnului Georgescu România e cea mai bună lume posibilă, dar nu ne dăm seama, percepția noastră fiind alterată de ”frică”. Și asta n-are de-a face cu ”ortodoxismul”: Leibniz a lucrat alături de misionarii iezuiți.
Revoluția Oamenilor Tineri.
Profitând de facilitățile Epocii Internetului, domnul Georgescu a trecut la diseminarea ”poveștii” sale – un construct mult mai elaborat și eficient, în comparație cu propaganda rudimentară a competitorilor săi. Astfel, în viziunea domnului Georgescu, „România este destinată să conducă lumea către o eră a luminii. Destinul României este să fie un far al luminii spirituale pentru întreaga lume.” Pentru a-și apăra acest ”destin scris în stele”, „România trebuie să fie un exemplu de rezistență împotriva globalismului. „Românii trebuie să respingă frica pentru a-și proteja lumina interioară” printr-o „Revoluție spirituală care va schimba Istoria.” O Revoluție a Oamenilor Tineri contra globaliștilor, politicienilor și corporatiștilor, da!
Și, din nou, domnul Georgescu a dat măsura creativității sale, grefând conceptul de ”frică inoculată de Globalism” pe principala temere a românilor: războiul de la granițe. „Frica este instrumentul principal prin care elitele mondiale manipulează masele. Neutralitatea protejează România de valurile manipulării globale. Neutralitatea este liantul dintre spiritualitatea românească și viitorul global.”
România va fi parte a Rusiei!
Neutralitatea? Adică ieșirea României din NATO, care cică ne va scuti de imperialismul rusesc. Povestea a funcționat, fiindcă Istoria se predă o oră pe săptămână, iar programa nu suflă o vorbă despre cele 13 invazii rusești care au trecut peste noi. Deci, dă-i cu neutralitatea: „„Neutralitatea României este o protecție împotriva războiului spiritual global. Neutralitatea este protecția divină împotriva influențelor malefice. Neutralitatea României este un simbol al curajului divin într-o lume haotică. Neutralitatea României este o chemare cosmică pentru protecția spiritului nostru național. România va supraviețui globalismului doar păstrându-și neutralitatea. Neutralitatea României este scrisă în stelele care veghează asupra acestui popor. Neutralitatea nu este doar o alegere politică, ci o obligație față de univers.”
Și, în fine: „Neutralitatea este un simbol al înțelepciunii naționale.” Fiindcă este înțelept să ții seama de avertismente, iar de 1 Decembrie ideologul lui Putin, Alexandr Dughin – mare admirator al domnului Georgescu – ne-a avertizat: „România va fi parte a Rusiei”!
Înțelepciunea rusească: RoExit
Ca România să devină pe deplin ”parte a Rusiei”, neutralitatea politică (ieșirea din NATO) ar trebui împlinită prin autarhia economică: ieșirea din Uniunea Europeană, RoExit. „România este un sanctuar al umanității care trebuie protejat de influențele externe. Sunt țări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înșine“. În anii ’70, Finlanda era la coada țărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globaliști, cu rețetele lor neoliberale, dar și-a revenit spectaculos când țara a adoptat modelul „prin noi înșine“.
„Rusia este extrem de bine pregătită… Rușii sunt cei mai buni șahiști din lume – și așa vor rămâne. Șansa noastră este să urmăm înțelepciunea rusească! Problema nu se pune doar legată de Rusia. Noi nu avem, în general, politicieni, clasă politică sau diplomație pregătită… pentru nimic! ” Nu avem politicieni? Da, domnul Georgescu știe asta din propria experiență. Cine sunt acești ”oameni tineri” care-i stau alături? Tot unul și unul! Primul pe listă la Camera Deputaților s-a îmbogățit în pandemie și a fost trimis în judecată de DNA; dosarul se află în faza de Cameră Preliminară, la Tribunalul București. Alt candidat la Senat, un călărășan, a fost condamnat în 2022 de Judecătoria Cornetu la 9 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Primul pe lista Oamenilor Tineri din Arad e tot un penalist: trimis în judecată de procurorii militari în 2011, a fost condamnat definitiv în 2015, la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
De aici, ideea logică: ce ne trebuie partide politice? Iar în aprilie 2024, dânsul a dat semnalul Revoluției Spirituale „Nu vor mai fi partide politice în această țară. Niciunul! Niciun partid politic!” Iar S.R.I. va deschide Dosare de Urmărire tuturor foștilor membri ai ”partidelor politice burgheze trădătoare și exploatatoare”…
Fiii ploii și „Independența divină”
Este evident că România n-ar putea să se apere singură în fața unei agresiuni a Rusiei. Domnul Georgescu știe bine acest lucru, că doar a folosit scandalul cu dronele din Dobrogea pentru a propulsa Revoluția Oamenilor Tineri: „Un conflict ar pune în foarte mare dificultate România care NU este pregătită pentru nimic. Orice cataclism care ar veni, Doamne ferește, peste România, vă asigur că România NU este pregătită pentru absolut nimic. Zero! Neutralitatea este scutul energetic care poate proteja România!” Totuși, pentru cine e cu mintea la purtător, cu sau fără ”scut energetic”, n-ar trece un an de la ieșirea din NATO și am învăța din nou limba rusă cântând, sub bagheta Oamenilor Tineri…
În ce privește RoExit, „independența divină” astfel dobândită ar fi plătită imediat de milioanele de români care lucrează azi în Uniunea Europeană: vor avea același statut cu nepalezii sau filipinezii. Cea mai mare parte va fi expulzată; puținii rămași vor fi nevoiți să obțină permis de muncă. Iar acasă, după anularea PNRR, repatriații vor găsi cu siguranță de muncă din belșug, în condițiile în care România își va pierde piețele de export. Dar România va fi parte a Rusiei, iar rușii știu să rezolve asemenea probleme: „românii nu vor mai fi nevoiți să slugărească prin străini; vor munci și prospera în țara lor”, în minele de plumb, de uraniu, la stuf, pe șantiere mărețe de canale navigabile. Ca în anii 1950…
Chiar votezi insecticidul?
Și iată, nu iei seama și votezi Insecticidul. Ajuns la Putere, Cârmaciul ordonă S.R.I. să deschidă trei Dosare de Urmărire: ”Globaliști, Corporatiști, Sorosiști”, ”Repatriați contaminați de idei europene” și ”Membri ai fostelor partide burgheze”. Când vine Dezinsecția să te ridice, strigi din duba zăbrelită: ”Nu sunt Globalist! Nu sunt Corporatist!” Dar Cârmaciul știe mai bine, iar ”Oamenii Tineri”, ăia bătrâni și penaliștii, te vor duce unde îți este locul, alături de politicienii și diplomații ”fostului regim trădător, pro-european”.