Dar putem cu siguranță discuta dacă este mai bine pentru România ca atunci când alegerile se vor declanșa, să avem un singur candidat al partidelor și tendințelor democratice și pro-europene sau mai mulți? Nu am un răspuns la această spinoasă provocare, dar pentru mine este deja destul de clar că USR-ul nu va renunța la Elena Lasconi, din orgoliul de partid, oricât de puține șanse ar avea.
Eu cred că ar fi sănătos ca toți competitorii cu idei, atitudini și comportamente democratice să joace corect fără ca unul sau altul să încerce să fure startul. Această perspectivă presupune cel puțin două elemente cât se poate de clare. În primul rând este vorba despre un număr impresionant de cercetări sociologice ADEVĂRATE, dar mai ales este vorba despre anunțarea publică a candidaturilor, așa cum s-a întâmplat în anul 1992, în Convenția Democratică din România.
Altfel spus, oricât de simpatic și de popular ar fi în București domnul Nicușor Dan (alegerile o arată) nu știu deloc dacă lucrurile stau la fel în Maramureș, în Vaslui, la Tulcea și așa mai departe.
Este cât se poate de clar astăzi că pentru România este foarte important să avem o competiție în interiorul coaliției, iar această competiție să se construiască pe argumente științifice și pe capacitatea de convingere a candidaților, care mă repet trebuie să fie cât se poate de publici, scrie Vlad Nistor într-un editorial EVZ.
Ar fi dementă o competiție între Nicușor Dan și Elena Lasconi. Așa se pot duce multe voturi pe APA SÂMBETEI. Eu cred din nou că domnul Nicușor Dan a încercat astăzi să fure startul. Dacă el va fi CANDIDATUL atunci va trebuie să fie CANDIDATUL consensual. Oricum ar fi, democrația din România are nevoie de un CANDIDAT consensual, altfel pericolul este unul singur – Rusia.
