Apelul lor survine în contextul în care la finele lui octombrie executivul european, între ale cărui atribuţii se numără şi monitorizarea practicilor concurenţiale din Europa, le-a transmis chestionare companiilor concurente ale grupului Google pentru a evalua noile măsuri propuse de gigantul informatic american în vederea încheierii anchetei lansate de CE în urmă cu trei ani. Companiile au la dispoziţie o lună pentru a răspunde chestionarelor adresate de executivul comunitar.
O primă serie de propuneri prezentate în primăvară de Google au fost considerate nesatisfăcătoare, iar Comisia a solicitat revizuirea lor. Comisarul european pentru concurenţă Joaquin Almunia s-a arătat favorabil unei înţelegeri amiabile cu gigantul american.
În schimb, circa 30 de asociaţii de editori de presă din Europa, mai ales din Germania, dar şi din Spania, Olanda, Austria sau ţările scandinave, şi-au exprimat într-un comunicat comun nemulţumirea faţă de soluţiile propuse de Google, care în opinia lor ‘nu fac decât să limiteze şi mai mult concurenţa’.
Editorii îndeamnă Comisia Europeană să respingă noile angajamente ale Google şi să ‘publice o comunicare a obiecţiilor’, care poate deschide calea unor sancţiuni financiare.
Sursa: Agerpres