Calitatea culorii şi productivitatea sunt caracteristicile cele mai importante ale bizhub PRO C65hc de la Konica Minolta.
Asociaţia Europeană de Presă Digitală (European Digital Press Association – EDP) a acordat bizhub PRO C65hc distincţia „best full color light production printer” pentru calitatea neîntrecută a printării color. Sistemul foloseşte tonerul revoluţionar High Chroma dezvoltat de Konica Minolta, care-i permite redarea unui număr foarte mare de culori, de o saturaţie extraordinară, în special pentru agenţii de publicitate şi creaţie, grafică şi printuri comerciale. Utilizatorii beneficiază în special de largă acoperire sRGB, precum şi de fluxul de lucru sRGB.
Viorica Mocanu, Marketing Manager Konica Minolta Business Solutions România.: „Suntem foarte mândri de premiul EDP 2009 obţinut de sistemul nostru fără rival bizhub PRO C65hc. Întrucât EDP premiază numai produse şi caracteristici inovatoare, distincţia primită este cu adevărat o confirmare a eforturilor noastre de a dezvolta continuu noi tehnologii care se dovedesc a fi valoare adăugată pentru clienţii noştri. De aceea Konica Minolta ocupă o poziţie de top pe piaţa de production printing.”
Premiul EDP 2009 confirmă încă o dată rolul inovator al Konica Minolta. Dezvoltat pe baza tehnologiei tonerului propriu Simitri HD, tonerul High Chroma integrat în bizhub PRO C65hc oferă imagini de o calitate extraordinară şi de neegalat de către nici un alt sistem de producţie. Acesta reproduce un gamut foarte aproapiat de spaţiul sRGB şi, de asemenea, un număr mult mai mare de culori decât orice echipament de pe piaţă. Pentru utilizatori, aceasta înseamnă că pot obţine foarte simplu ceea ce văd pe monitor şi se pot baza pe un management de culoare complet, dar foarte uşor de folosit. „Ceea ce vezi este ceea ce vei obţine” – acesta este moto-ul pentru noul toner High Chroma, iar procesele complicate de conversie din sRGB în CMYK sunt acum de domeniul trecutului. Exact aceste caracteristici au fost premiate pentru unicitatea şi valoarea lor de piaţă de către juriul EDP format din experţi în domeniu: ingineri, jurnalişti şi consultanţi independenţi.
Bizhub PRO C65hc se diferenţiază de celelalte echipamente din piaţă nu numai prin calitatea de neîntrecut a culorii, ci şi prin flexibilitatea media impresionantă şi capabilităţile de finisare. Astfel, sistemul poate procesa până la 65 de pagini color A4 pe minut, cu greutăţi de până la 300 g/m2. Pentru a uşura procesul de selecţie, bizhub PRO C65hc este disponibil în diferite configuraţii, care răspund celor mai frecvente cerinţe de finisare ale clienţilor. În plus, tonerul High Chroma are nevoie de o temperatură de fixare mai mică decât tonerele convenţionale, iar emisiile de CO2 sunt mai mici.
Viorica Mocanu, Marketing Manager Konica Minolta Business Solutions România.: „Întrucât Konica Minolta este primul şi unicul furnizor de toner care reproduce un gamut atat de apropiat de sRGB, oferim valoare adăugată foarte mare. Bizhub PRO C65hc este soluţia ideală pentru clienţii care vor să se diferenţieze de competitori prin culori excepţionale. Ne gândim în special la agenţiile de publicitate şi la centrele de reproducere profesionale care se adresează unui public creativ şi pretenţios.”
Konica Minolta Business Solutions România SRL a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, ca urmare a fuziunii dintre Minolta Co. şi Konica Corporation iniţiată în ianuarie 2003 şi finalizată în octombrie 2003 prin înfiinţarea noii companii Konica Minolta Holdings, Inc. Konica Minolta Business Solutions Romania a păstrat structurile şi canalele de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţă de peste 10 ani de existenţă pe piaţa românească şi o reţea de distribuţie de peste 80 de parteneri. Ca şi în anii precedenţi, rezultatele anului 2007 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România. Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru copiatoare, faxuri, imprimante, echipamente multifuncţionale şi oferă soluţii complete de management al documentelor.
EDP (European Digital Press Association) a fost fondată în octombrie 2006 la Salzburg (Austria) de un grup de şapte dintre cele mai importante reviste de print digital. Scopul EDP este acela de a fi un forum de discuţii şi o sursă importantă de informaţii recunoscută de întreaga industrie. Premiile EDP sunt sinonime cu inovaţia şi calitatea şi se acordă în urma unor evaluări stricte realizate de către un comitet tehnic alcătuit din consultanţi independenţi, editori, ingineri şi alti profesionişti din domeniu, care apreciază valoarea inovaţiilor din produsele supuse testelor. Inovaţiile fie sunt de natură tehnologică în ceea ce priveşte viteza, calitatea, modul de folosire şi funcţionalităţile echipamentelor, fie se referă la reducerea impactului asupra mediului, precum şi a costurilor pentru utilizatori. Premiile EDP s-au acordat produselor lansate intre 15 aprilie 2008 şi 28 februarie 2009 şi sunt valabile până în ianuarie 2010.