Eduard Hellvig, aşteptat să revină în PNL. Nicolae Ciucă: Îl apreciez foarte mult

Eduard Hellvig

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

La începutul lunii iulie 2023, Eduard Hellvig surprindea întreaga scenă politică şi presa din România, anunţându-şi demisia din fruntea SRI, serviciu pe care-l conducea din martie 2015. Duminică seară, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit despre posibilitatea ca Hellvig să revină în PNL, partid din care a făcut parte în trecut.

Eduard Hellvig, aşteptat cu braţele deschise în PNL! Ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă

Fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, este aşteptat în PNL! A spus-o foarte clar chiar preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă.

Duminică seară, aflat la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Nicolae Ciucă a recunoscut că îl apreciază pe Hellvig pentru activitatea sa în fruntea Serviciului Român de Informaţii. În plus, a fost menţionată şi activitatea acestuia pe scena politică.

PNL are nevoie de oameni de valoare, spune Nicolae Ciucă, care transmite că Eduard Hellvig este binevenit în partid.

„Am lucrat foarte bine cu domnul Eduard Hellvig, îl apreciez foarte mult pentru ceea ce a făcut în politică şi la conducerea SRI. Am spus şi o spun că este oricând binevenit în PNL. (…)

PNL este un partid deschis. Avem nevoie de oameni de valoare şi oricine doreşte să pună umărul la tot ceea ce îşi propune PNL, este binevenit”, a precizat preşedintele liberalilor.

Cariera politică a lui Eduard Hellvig

Înainte să preia funcţia de director al SRI, în martie 2015, Eduard Hellvig a fost membru PNL, europarlamentar şi chiar ministru în Guvern pentru câteva luni.

În perioada 1998-2000 a fost, pe rând, consilier politic al fostului vice-președinte PNL Horia Rusu și al Ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum și consilier al candidatului la președinția României Mugur Isărescu.

În 2004 a fost ales deputat de Bihor în Parlamentul României pe listele PUR, în timpul mandatului fiind secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și membru al Adunării Parlamentare a NATO, potrivit Wikipedia.

Eduard Hellvig a fost ales în anul 2006 să facă parte din primii europarlamentari ai României, perioadă în care a făcut parte din Comisia de Comerț Internațional (INTA) și Subcomisia pentru Securitate și Apărare (SEDE).

Din 2008 este membru al Partidului Național Liberal, în 2009 devenind consilierul președintelui PNL Crin Antonescu. De la începutul anului 2011 și până la 11 martie 2014 a ocupat funcția de secretar general al Partidului Național Liberal.

În 2012 a făcut parte din Guvernul Victor Ponta, ca ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.

La alegerile parlamentare din decembrie 2012 a fost ales deputat în Colegiul uninominal nr. 4, Ilfov. Eduard Hellvig a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților și a făcut parte din Comisia pentru Afaceri Europene și din Delegația României la Adunarea Parlamentară a NATO.

La 3 septembrie 2013 a demisionat din Parlamentul României pentru a prelua mandatul de europarlamentar liberal. Din 4 septembrie 2013 este membru al Parlamentului European.

Face parte din Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor, Delegația la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest. Este membru supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și în Comisia pentru afaceri juridice.