Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a transmis un mesaj special cu ocazia aniversării a 15 ani de la debutul Studiilor de securitate și intelligence la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Directorul SRI își cere scuze pentru greșelile comise de instituție. Eduard Hellvig: Vom face tot ce ține de noi pentru a le rezolva
Directorul SRI a explicat că greșeala unui șef „afectează un întreg departament”, iar majoritatea oamenilor din acel departament „sunt oameni de toată cinstea”.
„Vreau să vorbesc și despre SRI, despre valorile și realizările noastre, fiindcă această instituție este un bun exemplu de transformare lentă, dar decisivă, de modernizare treptată, dar durabilă, de depășire a unui prag în evoluție de la care nu mai vorbim despre improvizație și blocaj în practici ale trecutului, ci de inovare și performanță la nivel înalt.
Priviți-o ca pe o ilustrare simbolică a transformării României în ansamblu. Pe care adesea nu o înțelegem așa cum e, fiindcă ne-am obișnuit să o percepem într-o paradigmă a catastrofei absolute.
Și dacă s-a putut face reformă într-o instituție atât de complexă și cu un asemenea bagaj istoric, sunt optimist să spun că se poate face și în alte locuri”, a declarat Eduard Hellvig.
Șeful instituției a spus că este permanent ghidat de dorința de a construi
De asemenea, șeful instituției a spus că este „permanent ghidat de dorința de a construi”, ci nu de a distruge. Astfel, spune el, cunoaște „păcatele de care este acuzată instituția”.
„Sigur că SRI-ul a făcut și greșeli. Multe, în acești 32 de ani. Să repari greșelile făcute este un proces complicat care cere timp, expertiză și foarte mult efort. Greșeala unui șef afectează un întreg departament, iar adesea majoritatea oamenilor din acel departament sunt oameni de toată cinstea. Să schimbi părerile oamenilor despre un serviciu secret este și mai complicat. Încercăm să o facem treptat, dar încă nu este suficient.
Câteva dintre ele, făcute înainte de mandatul meu, au fost greșeli importante și cu siguranță criticii mei vor găsi îndeajuns de multe și din timpul mandatului meu. Îmi cer în mod sincer scuze pentru ele – pentru toate, inclusiv pentru cele de dinaintea mea.
Dar eu sunt permanent ghidat de dorința de a construi, nu de a distruge. Cunosc păcatele de care este acuzată instituția, unele reale, altele atribuite nouă pe nedrept”, a mai spus directorul SRI.
Mai apoi, acesta a spus că politicienii sunt „aleși de oameni să gândească cu mintea lor”, însă „prea mulți vor ca alții să ia decizii în locul lor”.
„Știu și de problemele generate de unii foști lucrători ai SRI poziționați fie în spatele a tot felul de oameni, fie gravitând în jurul companiilor de stat. Vă pot spune că suntem conștienți de aceste probleme și vom face tot ce ține de noi pentru a le rezolva.
Totuși, marele câștig al acestui mandat a fost separarea de politică, absolut normală într-o societate democratică. Politica și activitatea de culegere de informații nu trebuie să fie suprapuse. De prea multe ori, însă, greșelile trecutului afectează și comportamentul celor din prezent. Prea mulți politicieni, în deceniile anterioare, s-au obișnuit să primească “indicații” sau “sugestii” despre ce au de făcut.
Politicienii sunt aleși de oameni să gândească cu mintea lor, investiți cu încrederea lor să ia decizii despre cum va arăta România în viitor, nu doar să stingă incendii ale prezentului și să aplice planuri gândite de alții. Cu toate acestea, prea mulți vor ca alții să ia decizii în locul lor, prea mulți chiar se așteaptă să primească sugestii de la servicii.
Nu vom consolida democrația decât atunci când vom stimula fiecare instituție să își asume mandatul pe care îl are, fără abuzuri și fără excese”, a conchis Eduard Hellvig.