Uzunov: Irlandezii au investit masiv în România, iar acum unii au probleme cu returnarea creditelor

Investitorii imobiliari irlandezi au simţit dezastrul ce urma să se abată asupra ţării lor de origine şi au făcut paşi importanţi spre ţările emergente pentru a-şi plasa capitalul. România este una din aceste ţări, însă plasamentele lor nu par să fie mai în siguranţă nici aici.

„Investiţiile irlandeze de la noi au fost destul de mari şi unii investitori au început să aibă probleme cu returnarea creditelor contractate pentru investiţii locale. Au venit la noi investitori irlandezi interesaţi să lucreze şi să intre cu societăţi de construcţii în mediul de afaceri românesc, deoarece la ei lucrurile nu mai mergeau atât de bine, iar la noi au văzut potenţial“, a declarat pentru Capital Eduard Uzunov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-Irlanda (CCRI).
Potrivit datelor statistice ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în perioada 1991-2008 peste 680 de investitori irlandezi au subscris la capitalul social al companiilor prin care erau prezente pe piaţa românească peste 24,3 mil. euro. În perioada de „boom“ economic peste 200 de investitori irlandezi şi-au manifestat interesul faţă de piaţa imobiliară românească în principal pentru achiziţia de apartamente noi şi terenuri, conform  CCRI.
Cel mai notoriu faliment, care a implicat investitori irlandezi, a avut în centru mall-ul Tiago din Oradea. Dezvoltatorul proiectului, grupul irlandez Mivan, nu a mai reuşit să facă faţă creditului de 83,2 mil. euro accesat de la UniCredit Ţiriac Bank. În luna iunie a acestui an, mall-ul din Oradea a fost vândut la licitaţie pentru suma de 30,5 mil. euro unei companii controlate indirect de omul de afaceri Gabriel Popoviciu.
Băncile au ridicat, băncile dărâmă
„Creditele imobiliare acordate în Irlanda au generat o creştere spectaculoasă acum 3-4 ani atât a preţului cât şi a investiţiilor. Irlanda a fost foarte tare sprijinită de bănci. Acolo dezvoltarea ţării s-a făcut pe baza fondurilor europene. Ei au avut cea mai mare rată de penetrare a fondurilor europene. Apetitul investitorilor irlandezi era crescut şi au început să caute proprietăţ în ţările cu yield-uri (randamente investiţionale n.red.) bune“, explică Eduard Uzunov.
Astăzi, autorităţile irlandeze sunt nevoite să apeleze la un împrumut extern susţinut de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional a cărei valoare se ridică la  120 mld. euro, potrivit cifrelor vehiculate de presa internaţională.
Dezastrul propriu zis a fost provocat de intenţia statului de a acoperi găurile de miliarde de euro pe care le au băncile irlandeze.
Magnetul imobiliar
„Am participat la mai multe târguri imobiliare în Iralnda şi vă pot spune că veneau oameni simpli care erau efectiv pregătiţi. Băncile îi educaseră. Când băncile şi-au luat mâna a căzut piaţa atât în Irlanda, cât şi în alte ţări. Impactul a fost mai mare sau mai mic în funcţie de gradul de împrumut al populaţiei“, a menţionat preşedintele CCIR.
Unul dintre primii investitori imobiliari irlandezi de pe piaţa românească a fost Ballymore care a cumpărat în 2005 proiectul Praktiker din Braşov pentru suma de 6 mil. euro de la Ţiriac Holdings.
Un alt grup important de investitori irlandezi sunt cei de la Moritz care au anunţat în 2007 că vor dezvolta o clădire de birouri de 24 de etaje în zona Pieţei Victoriei, care ar fi implicat 180 mil. euro, însă planurile lor au fost spulberate de criză.
Tot rădăcini irlandeze are şi Ravensdale Investment, dezvoltatorul centrului de afaceri Braşov Business Park.
Dezvoltatorul irlandez BlackPearl, care a achiziţionat anul trecut mall-ul Zenith din Ploieşti, deţine pe piaţa locală circa 25 ha de teren în Bucureşti, Ploieşti, Mogoşoaia şi Baia Mare, loturi a căror dezvoltare ar urma să implice investiţii de 100 mil. euro. Anul trecut, planurile companiei vizau ridicarea portofoliului de terenuri la 400 ha.