Banca Mondială oferă României sute de milioane de euro pentru reformarea educației românești, însă autoritățile nu știu ce să facă cu ei.
Doar 6,76 de milioane de dolari (2,8%) au fost ”trase” de Proiectul ROSE, din octombrie 2015 până în luna iulie 2018, din cele 243,1 milioane de dolari cât este valoarea totală a împrumutului dat de Banca Mondială pentru reformarea educației românești.
Cei mai mulți bani s-au dus pe o mașina SUV/CUV, laptopuri performante, un server, dotarea tuturor Caselor Corpului Didactic cu aparatură IT și software, plus cazare, conferințe și salariile celor care derulează proiectul, potrivit informațiilor furnizate de portalul ROSE. O mare parte din sumă sunt dobânzi, taxe și comisioane, potrivit documenului financiar detaliat. Cât despre beneficari direcți – deocamdată aceștia nu există, potrivit raportului de etapă făcut de finanțator (BM).
Proiectul ROSE (ROmania Second Education Project) a fost aprobat de Banca Mondială pentru finanțare în anul 2015, în martie, dar a pornit oficial abia în octombrie. În vara lui 2018 Banca Mondială a făcut o evaluare și raportul notează o serie întreagă de neîmpliniri.
Progresul către atingere obiectivelor propuse s-a degradat, ratingul fiind moderat satisfăcător, la fel și implementarea proiectului în ansamblu, care a trecut de la moderat satisfăcător la moderat nesatisfăcător.