Facebook a acuzat vineri compania că nu a şters datele pe care le-a adunat în mod abuziv de la utilizatorii de Facebook, care se cifrează în zeci de milioane, însă Snowden nu a dat vina doar pe Facebook precizând că şi alte companii de social-media sunt la fel de vinovate.
„Afacerile care scot bani din colectarea şi vânzarea de informaţii detaliate despre vieţile private au fost descrise în trecut drept «companii de supraveghere». Rebranduirea lor ca “reţele sociale” este cea mai de succes înşelătorie de când Departamentul de Război a devenit Departamentul pentru Apărare”, a scris Snowden în postarea sa.
“Facebook îşi face banii exploatând şi vânzând detalii intime despre viaţa privată a milioane de oameni, mult peste detaliile pe care le postaţi pentru că vreţi!”, a postat Snowden cu o zi înainte, “Ei nu sunt victime. Ei sunt complici.”
Cambridge Analytica a negat sâmbătă orice încălcare a dreptului comunitar prin emiterea unei declaraţii conform căreia firma "respectă pe deplin" condițiile de serviciu ale companiei Facebook.
Consilierul special, Robert Mueller, care investighează posibila coluziune între campania Trump și Rusia, a cerut, în toamna trecută, companiei Cambridge Analytica să-i ofere toate e-mailurile de la toţi angajații săi care au lucrat pentru campania Trump. Compania a respectat cererea.
Facebook a declarat că, în ultimii doi ani, peste 126 de milioane de utilizatori americani ar fi putut să vadă conţinutul susţinut de Rusia, care avea ca scop influenţarea alegerilor din 2016.
Facebook a declarat că se aşteaptă ca până la sfârşitul anului 2018, să lucreze peste 20.000 de persoane pentru "siguranţă şi securitate" – dublu faţă de numărul actual.