O ucraineancă de 39 de ani s-a sinucis aruncându-se duminică peste bordul navei Regal Princess, în largul portului olandez Rotterdam, a confirmat pentru AFP compania Princess Cruises, deţinută de gigantul în domeniul croazierelor Carnival. Potrivit Agerpres, nava desfăşura operaţiuni pentru repatrierea personalului său.
Alţi doi membri ai echipajelor unor nave de croazieră s-au sinucis în ultimele zile în circumstanţe încă neclare. Astfel, un bărbat pare să se fi sinucis sâmbătă la bordul navei Carnival Breeze, care naviga între Bahamas şi Europa, unde echipajul său urma să debarce. „Moartea lui nu este legată de COVID-19, însă din respect pentru familia sa, nu vom oferi mai multe detalii”, a comentat un purtător de cuvânt al grupului Carnival.
Un angajat al unei alte nave de croazieră, Jewel oh the Seas, a murit pe 2 mai după ce s-a aruncat peste bord. Compania Royal Caribbean a dat asigurări că va colabora cu autorităţile în ancheta lor. De asemenea, 14 membri ai echipajului Navigator of the Seas, ancorat în portul Miami, au intrat în greva foamei pentru a se putea întoarce pe uscat.
„Avem cu toţii sentimentul că am fost luaţi ostatici”, a declarat unul dintre ei pentru Miami Herald. „Compania (Royal Caribbean) trebuie să înţeleagă că nu suntem nişte cutii pe care să le poţi muta de colo-colo”, a spus acesta.