Un articol amplu realizat de Le Monde arată că menținerea acordului nuclear cu Iranul este o necesitate, având în vedere situația actuală. Potrivit sursei citate, trebuie încercat totul pentru a evita alternativa dintre o escaladare militară, pe care acordul din 2015 a evitat-o, și o renegociere minimă care să salveze doar aparențele.
Fiecare zi care trece peste negocierile de la Viena se adaugă la pesimismul cu privire la negocierile pentru salvarea unui acord crucial care vizează împiedicarea Iranului să achiziționeze arme nucleare. Negocierile interminabile care făcuseră posibilă ajungerea la compromisul din 2015 (o înghețare a programului în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale) luaseră deja drumuri întortocheate, dar diferențe majore explică alarmismul în vigoare în prezent, arată Le Monde.
Blocul de șase negociatori (Germania, China, Statele Unite, Franța, Regatul Unit și Rusia) care se confruntă cu regimul iranian pare mai puțin unit decât în trecut. Din 2015, Iranul și China și-au adâncit legăturile strategice și economice. Așteptările Teheranului sunt, fără îndoială, disproporționate în comparație cu calculele Beijingului, dar alimentează convingerea Iranului că țara ar putea trăi cu sancțiunile occidentale, bazându-se pe partenerul său chinez.
Reprezentanții iranienilor nu mai sunt cei din 2015. Președintele Hassan Rohani și ministrul său de externe, Mohammad Zarif, care făcuseră din ridicarea sancțiunilor unul dintre principalele lor obiective de politică externă, au fost înlocuiți în urma alegerilor prezidențiale din iunie de Ebrahim Raïssi și Hossein Amir Abdollahian.
Spre deosebire de predecesorii lor, aceștia din urmă par să nu considere drept o prioritate de top un nou compromis, ceea ce reduce și spațiul de manevră al interlocutorilor lor.
Explozia produsă în 2018 de ieșirea unilaterală a acordului Statelor Unite la inițiativa lui Donald Trump își continuă efectele. Acest precedent a spulberat încrederea minimă necesară pentru a ajunge la un nou compromis. Este ușor pentru iranieni să susțină că cuvântul american valorează acum puțin mai mult decât un mandat prezidențial. Și că nimeni nu va risca să investească în Iran atunci când reintegrarea țării în economia mondială a fost contrapartida încadrării controversatului program nuclear.
Fiasco spectaculos
Când a scos Statele Unite din acordul de compromis din 2015 și a reinstaurat sancțiunile americane, Donald Trump și-a propus să îngenuncheze regimul iranian. El credea că Teheranul avea să fie forțat să accepte atât o înăsprire a măsurilor care limitează programul său (acordul se încheie în 2025), cât și, în același timp, să-și restrângă programul balistic, alte două puncte de dispută.
Toată lumea poate ”măsura” acum previziunile fostului președinte al Statelor Unite. Iranul nu s-a desprins, în ciuda unei situații interne considerabil deteriorate. Regimul s-a întărit și chiar a folosit această breșă americană pentru a-și relansa programul la fel de unilateral. Această ultimă tangentă este mai mult ca oricând punctul de neîntoarcere, deoarece inspectorii de la Agenția Internațională pentru Energie Atomică sunt acum ținuți în mod regulat la distanță.
Acest fiasco spectaculos nu permite acum decât soluții proaste: o renegociere cel puțin pentru a salva aparențe, fără nici un progres în ceea ce privește energia nucleară, ca și în celelalte două probleme care preocupă Occidentul; sau escalada militară pe care acordul din 2015 o evitase. Trebuie încercat totul pentru a scăpa de o astfel de alternativă.