Basil Germond, conferențiar senior la Departmentul de Politici, Filosofie și Religie al Universității Lancaster, a scris un articol pentru The Conversation cu privire la efectele acordului semnat la Istanbul.

Acordul de deschidere a porturilor Ucrainei la Marea Neagră, intermediat de ONU și de Turcia, este de așteptat să faciliteze exportul atât de necesar al mai multor milioane de tone de cereale și alte produse alimentare și, eventual, să atenueze o criză alimentară internațională.

Cu toate acestea, la mai puțin de o zi după semnarea acordului, Rusia a subminat încrederea internațională efectuând atacuri cu rachete în portul Odesa.

De la începutul războiului din Ucraina, navele comerciale nu au putut opera în siguranță către și dinspre porturile ucrainene din cauza blocadei rusești și a minelor existente de-a lungul căilor maritime. 

Acordul, semnat pe 22 iulie, este semnificativ pentru Moscova pe frontul diplomatic. Rusia încearcă să se prezinte ca fiind binevoitoare, deoarece acordul este considerat de către ONU și actorii umanitari un pas pozitiv deschizător de drumuri, arată The Conversation.

La cinci luni de la începutul războiului, analiștii și oficialii recunosc eșecul strategic al Rusiei și incapacitatea crescândă a acesteia de a crește presiunea asupra Ucrainei. Dar Moscova, care rămâne fără opțiuni, mai are o carte de jucat în Marea Neagră.

Putin încearcă acum să înfățișeze Rusia într-o lumină pozitivă, convenind asupra unui coridor sigur pentru exportul de produse agricole. Rămâne de văzut dacă și cum se va concretiza acest lucru în următoarele săptămâni. Înainte ca transportul comercial să poată fi reluat, trebuie să fie rezolvate mai multe probleme, în special în ceea ce privește curățarea minelor și siguranța generală a operațiunilor de transport comercial.

Va fi nevoie de săptămâni (cel puțin) pentru a fi pe deplin operațional acest coridor. Între timp, comportamentul Rusiei va fi atent analizat.

Conform acordului convenit, navele comerciale vor fi monitorizate de un centru comun de coordonare cu reprezentanți ai ONU, Turciei, Ucrainei și Rusiei. Acest lucru dă Moscovei o anumită formă de legitimitate și este potențial o victorie diplomatică pentru Putin.

Cu toate acestea, acordul privind cerealele rămâne crucial. Este cea mai bună opțiune pentru a atenua criza alimentară mondială. Acum revine Rusiei sarcina de a-și onora angajamentul, dar având în vedere istoricul slab al Moscovei în ceea ce privește spunerea adevărului și respectarea dreptului internațional, încrederea în încheierea înțelegerii rămâne fragilă.

Marea Neagră blocată

În faza inițială a războiului (februarie-martie 2022), forțele ruse au ocupat Insula Șerpilor și au desfășurat Flota Mării Negre, de departe cea mai puternică forță navală regională, pentru a asigura controlul nord-vestului Mării Negre. Marina ucraineană mai mică și cu resurse insuficiente nu a fost în măsură să se opună marinei ruse pe mare și nicio altă navă nu s-a implicat, pentru a evita escaladarea cu Rusia. 

Cu controlul său operațional asupra nord-vestului Mării Negre, Rusia ar putea folosi submarine de clasa Kilo (cu rachete de croazieră Kalibr) în sprijinul campaniei sale aeriene împotriva Ucrainei. De asemenea, Rusia ar putea amenința că va lansa un atac amfibie asupra Odesei, ținând forțele ucrainene blocate pentru o posibilă apărare.

Cu toate acestea, în aprilie și mai 2022, situația operațională pe mare s-a schimbat în favoarea Ucrainei: scufundarea crucișătorului Moskva, nava-amiral a Flotei Mării Negre, a scos la iveală o slăbiciune importantă a marinei ruse în ceea ce privește apărarea aeriană. A arătat că forțele ruse nu erau în siguranță atunci când operau aproape de coasta ucraineană, din cauza rachetelor antinavă terestre ale Kievului.

Acestea fiind spuse, marina rusă a reușit să interzică traficul civil către și dinspre Ucraina, prezentând un pericol suficient pentru traficul maritim, astfel încât să fie prea riscant pentru companiile de transport maritim să opereze în zonă.

Din punct de vedere operațional, trimiterea de forțe navale pentru a escorta transportul civil în și dinspre Ucraina este fezabilă. Cu toate acestea, o astfel de desfășurare ar încălca probabil o parte a Convenției de la Montreux și ar avea potențialul de a înstrăina Turcia. Acest lucru ar putea duce, de asemenea, la lupte cu forțele navale ruse și la o escaladare ulterioară.

Alternativele care nu necesită acordul și cooperarea Rusiei constau în folosirea porturilor (cu o capacitate mai mică) de pe Dunăre și a porturilor din România (care necesită transport rutier) sau livrarea de cereale cu trenul către UE și apoi către alte porturi, pentru acoperirea globală. Aceasta ar putea să nu fie o opțiune durabilă pe termen lung.

Principala consecință a fost restrângerea capacității Ucrainei de a exporta cereale. Pe lângă crearea unei crize alimentare mondiale, aceasta afectează serios economia ucraineană.

Luptele lui Vladimir Putin

Pe măsură ce războiul se prelungește, Rusiei îi este greu să mobilizeze mai multe forțe terestre și are o penurie de rachete de atac terestre. Și, după ce a pierdut controlul asupra Insulei Șerpilor, Moscova nu poate controla în totalitate atacurile asupra Odesei (deși marina rusă încă reprezintă o amenințare substanțială).

Acești factori pot explica parțial schimbarea strategiei Moscovei în ceea ce privește blocada. Mai mult, pe măsură ce criza alimentară se prelungește, Rusia riscă să-și piardă credibilitatea politică și diplomatică în Africa și Asia, pe măsură ce responsabilitatea sa pentru criza alimentară globală devine evidentă.

Până acum, Rusia a reușit să exploateze criza alimentară în avantajul său. Putin a încercat să șantajeze Occidentul să reducă sancțiunile, în schimbul facilitării exporturilor agricole. În același timp, Moscova a reușit, prin propaganda sa obișnuită, să limiteze criticile din țările în curs de dezvoltare din afara Europei.

Confruntarea politică și diplomatică dintre Occident și Rusia este într-un moment de cotitură. Rusia încearcă să compenseze eșecurile sale strategice cu un succes diplomatic.

Calitatea de membru al centrului de coordonare îi conferă o oarecare legitimitate, în timp ce încearcă din greu să-și minimizeze faptele greșite. Dar Occidentul a precizat clar că Rusia este responsabilă pentru actuala criză alimentară și va fi considerată „responsabilă pentru implementarea acordului”.

Este crucial ca Occidentul să se opună strategiei de șantaj a lui Putin și să rămână ferm în ceea ce privește sancțiunile (care au un anumit efect). De asemenea, este crucial să contracarăm propaganda rusă în „state oscilante” precum India, Pakistan, Brazilia și Indonezia.

Loviturile cu rachete asupra Odesei trebuie să fie condamnate și, de asemenea, trebuie să fie urmărite căi alternative de export pentru cerealele ucrainene. Dar, în același timp, Occidentul trebuie să facă tot posibilul pentru ca acordul privind cerealele să funcționeze.

Criza alimentară afectează milioane de oameni și este o bătălie umanitară și diplomatică pe care Occidentul nu își poate permite să o piardă.