Comisia Europeană îşi va intensifica pregătirile pentru cazul în care nu va exista un acord cu Marea Britanie privind ieşirea sa din UE. Uniunea Europeană pregăteşte un nou sistem electronic de scutire de vize care să intre în vigoare cel târziu în 2021, în scopul întăririi securităţii.
Comisia Europeană a propus exceptarea cetăţenilor Marii Britanii de la obligativitatea vizei dacă părţile vor conveni un acord înaintea retragerii Londrei din UE, programată la 29 martie 2019.
Britanicii vor fi obligaţi să plătească o taxă de 7 euro pentru o autorizare electronică dacă vor dori să călătorească în statele Uniunii Europene după Brexit dacă acesta se va produce fără un acord.
Noul sistem european, sau ETIAS, va fi similar sistemului ESTA din Statele Unite şi se va aplica ţărilor din afara UE ai căror cetăţeni pot călători în Uniune fără vize. În prezent, 61 de state beneficiază de acest statut.
ETIAS va începe să fie aplicat Marii Britanii după perioada de tranziţie post-Brexit, prevăzută acum să se încheie la sfârşitul lui 2020, dar care ar putea fi prelungită.
De această taxă vor fi scutite persoanele cu vârste sub 18 ani sau de peste 70 de ani.
ETIAS va acoperi şi statele membre ale Spaţiului Schengen, dar care nu fac parte din UE, ceea ce înseamnă că britanicii vor trebui să plătească taxa pentru a călători în Norvegia, Islanda, Elveţia sau Liechtenstein.
În schimb, sistemul nu va acoperi statele UE care nu sunt membre ale Spaţiului Schengen.
Dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană fără un acord, cetăţenii săi ar putea avea nevoie de vize pentru a putea călători în spaţiul comunitar pe viitor, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Comisiei.